„Prin prezența noastră la acest eveniment, FinComBank recunoaşte rolul esențial pe care femeile îl joacă în agricultură la nivel mondial şi se angajează să sprijine afacerile acestora prin soluţii şi practici noi de finanțare. Vrem să felicităm femeile, pentru că au investit capital, timp, muncă, cunoștințe şi energie în agricultura Republicii Moldova, pentru că au venit cu inovații, au creat noi locuri de muncă şi dețin un portofoliu divers în această ramură a economiei şi în domenii conexe”, a declarat speakerul evenimentului Elena Vrabii, Directoarea Sucursalei nr.4 a FinComBank din or. Bălţi, or. Sângerei şi or. Făleşti.
Raluca Voivozeanu, CEO PRIAevents, a subliniat: „Gala Femeilor în Agricultură este o oportunitate pentru doamnele din acest domeniu să se întâlnească şi să comunice despre provocările cu care se confruntă şi să facă schimb de experiențe. Totodată, dorim să le încurajăm să-şi dezvolte afacerile şi să inspire şi alte femei să pornească pe calea antreprenoriatului, fapt pentru care venim cu premii. Anul acesta, punem accent pe exemplul că în agricultură femeile pot face lucruri extraordinare, iar domeniul acesta este unul vital pentru omenire”.
În cadrul conferinței, au fost dezbătute diverse teme importante din domeniul agriculturii alături de fermieri, autorităţi, asociații şi alte companii conexe. Antreprenorii au putut afla mai multe detalii despre serviciile pentru importatori şi exportatori, precum şi despre posibilităţile de finanţate acordate de FinComBank. Mai mult decât atât, în cadrul conferinței, au fost prezentate şi istoriile de succes ale antreprenoarelor din domeniul agricol.
Evenimentul s-a soldat cu Gala de premiere a antreprenoarelor în agricultură. În cadrul acesteia, au fost premiaţi şi clienţii FinComBank, şi anume antreprenoarele care au adus o contribuţie semnificativă în domeniul agricol.
Ne mândrim cu reușitele clientelor noastre:
FinComBank aduce sincere felicitări tuturor antreprenoarelor onorate cu distincții în cadrul Galei de premiere, pentru că au investit capital, timp, muncă, cunoștințe şi energie în agricultura Republicii Moldova, pentru că au venit cu inovaţii, au creat noi locuri de muncă şi deţin un portofoliu divers în această ramură a economiei şi în domenii conexe! Venim cu urări de bine şi le dorim antreprenoarelor succese enorme în continuare!
FinComBusiness – preţuim oameni, încurajăm afaceri!