Potrivit serviciului de presă al șefului statului azer, președintele Ilham Aliyev și-a amintit cu plăcere de întîlnirea sa cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Bruxelles, în decembrie anul trecut, subliniind existența unui potențial mare pentru dezvoltarea cuprinzătoare a cooperării între țările noastre.
Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a transmis Președintelui Republicii Azerbaidjan salutări din partea Președintelui Republicii Moldova.Vorbind despre principiul solidarității pe parcursul a aproape 30 de ani de relații diplomatice între cele două țări, ministrul moldovean de Externe a menționat că Azerbaidjanul și Republica Moldova și-au susținut reciproc întotdeauna integritatea teritorială și suveranitatea.
Nicu Popescu a menționat că există oportunități largi de cooperare în domeniile economic, comercial, investițional, agricol, energetic și altele, subliniind importanța implementării unor proiecte concrete în aceste domenii.
Adăuga comentariu