O spune ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, care respinge ultimatumul fermierilor și spune că Guvernul este în căutare de noi fonduri pentru a ajuta agricultorii. De asemenea, vicepremierul dă asigurări că regulamentul acordării subvențiilor este în proces de lucru, iar în scurt timp cele 200 de milioane de lei promise agricultorilor vor fi repartizate beneficiarilor prin intermediul Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA), notează IPN.
Potrivit vicepremierului Vladimir Bolea, Guvernul a identificat din bugetul de stat 200 milioane de lei ce vor fi distribuite agricultorilor pentru subvenționarea costurilor îngrășămintelor, utilizate în toamna anului 2022.
Acum două zile, directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, a anunțat suspendarea protestului agricultorilor. În cazul în care Guvernul nu identifică resurse financiare suplimentare, fermierii amenință cu reluarea protestului începînd cu data de 1 august.
„Toți acești bani sînt luați de la copii, bătrîni, de la 2,5 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova, pentru că Guvernul conștientizează că este o situație complicată. Banii nu sînt ai Ministerului Agriculturii sau ai lui Bolea, sînt inclusiv ai copilului care s-a născut ieri. Toți cetățenii țării au luat acum 200 de milioane de lei și i-au dat agricultorilor. Guvernul nu doarme, ci caută alte surse pentru a fi identificate”, a mai spus ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Pînă la data de 1 august, fermierii cer autorităților identificarea resurselor financiare pentru alocarea compensațiilor în valoare de 3000 lei per hectar pentru culturile de primă grupă, aducerea motorinei din Romînia și distribuirea către agricultorii micro, mici și mijlocii. De asemenea, fermierii cer introducerea, prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale, a unui moratoriu pînă la 31 decembrie 2023 la calcularea penalităților și comisioanelor la credite și împrumuturi.
Adăuga comentariu