Vicepremierul Andrei Spînu susţine că acum nu există o claritate privind furnizarea gazului în volumele necesare de la Gazprom. Prin urmare, autorităţile vor acţiona în funcție de situaţie, spune Andrei Spînu.
"Aceste 25 de milioane de metri cubi devin proprietatea companiei Energocom, respectiv proprietatea statului şi vor fi folosite cînd sau dacă apare o situaţie de urgenţă. La moment, se păstrează în reţelele de transport ale noastre, ale României şi o parte în Ucraina", a spus Andrei Spînu.
Totodată, măsura este necesară pentru ca Moldovagaz să aibă suficienţi bani pentru a achita Gazpromului consumul din luna aprilie şi avansul pentru luna mai. Totuşi, Preşedintele Parlamentului Igor Grosu susţine că este soluţie de moment.
Comisia pentru Situaţii Excepţionale a mai decis ca "Energocom" să încheie contracte prin negocieri directe, pentru a achiziţiona volumul necesar de energie electrică din iunie. În prezent, compania discută cu Centrala termoelectrică de la Cuciurgan şi parteneri din Ucraina, iar contractele trebuie semnate pînă la sfîrşitul lunii mai.
Adăuga comentariu