Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului Igor Grosu, după întrevederea cu ambasadorul Turciei în țara noastră. Oficialul a remarcat că există deschidere maximă pe ambele părți.
De asemenea, s-a convenit ca în 2023 să fie inaugurată oficial Camera de comerț moldo-turce, care va fi însoțită și de un forum al oamenilor de afaceri.„Pe partea energetică, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu va participa la Summitul Gazelor Naturale care va avea loc la Istanbul în perioada 14-15 februarie. De asemenea, va fi semnat un acord de cooperare”, a scris Igor Grosu pe pagina sa de Facebook.
Cei doi interlocutori au agreat ca să fie finalizate lucrările de construcție a Colegiului industrial de la Comrat și integrat în sistemul educațional național. Totodată, au stabilit să fie continuat proiectul de dotare a instituțiilor de învățămînt din Republica Moldova cu tehnică de calcul, precum și obținerea unor vizite de studii și perfecționări în Republica Turcia pentru profesori și managerii instituțiilor de învățămînt general pentru a prelua bunele practici în utilizarea tehnologiilor informaționale.
În contextul împlinirii în acest an a celor 100 de ani de la fondarea Republicii Turcia, am convenit desfășurarea diferitor activități de ordin cultural, educațional, economic, social,care vor fi susținute cu ajutorul și prin intermediul TIKA
Adăuga comentariu