Șefa Executivului a declarat că instituțiile moldovene sînt pregătite să se angajeze în realizarea reformelor structurale în economie, care au drept scop accelerarea procesului de aderare la piața unică.
De asemenea, oficialii au abordat aspecte cu privire la facilitarea comerțului și încheierea Acordului privind evaluarea conformității și acceptarea produselor industriale (ACAA) cu blocul comunitar, care ar deschide noi oportunități pentru producătorii și exportatorii moldoveni, precum și necesitatea alinierii legislației privind Zonele Economice Libere la acquis-ul comunitar.
Natalia Gavrilița a relatat despre situația economică în care se află Republica Moldova și a exprimat recunoștință pentru suportul financiar acordat țării noastre, în special în perioada crizei economice generate de războiul din Ucraina, menționînd că, în următoarea perioadă, vor fi realizate toate angajamentele Chișinăului pentru alocarea celei de-a doua tranșe din asistența macrofinanciară. Totodată, a fost menționată necesitatea de a actualiza instrumentele financiare pentru a fi în concordanță cu statutul de țară candidată la aderare la Uniunea Europeană.Paolo Gentiloni a reiterat suportul și aprecierea pentru reziliența Republicii Moldova, în pofida situației complicate, provocată de războiul din Ucraina și criza energetică. „Este o situație dificilă, dar faptul că ați avansat suficient de mult către Consiliul de Asociere, că am semnat acordurile în domeniul vamal și fiscal, că discutăm azi despre noul program de asistență macrofinanciară insuflă încredere în ziua de mîine”, a declarat comisarul european pentru economie.
Adăuga comentariu