X 
Cutremure stiri: 502

Membrii unui grup criminal, condamnaţi pentru trafic de ființe umane

19 mar. 2018,, 08:52  
2789 0

Patru membri ai unui grup criminal organizat au fost, recent, recunocuţi vinovaţi de comiterea traficului de fiinţe umane, traficului de copii şi proxenetism, notează Noi.md.

Astfel, liderul grupării criminale a fost condamnat la 18 ani de detenţie, iar complicii acestuia - la cîte 5 ani de închisoare, cu suspendare.

Procuratura Generală a demonstrat că, în perioada anilor 2014 - 2015, capul grupării, care este cetăţean român, aflîndu-se pe teritoriul Republicii Moldova, României şi Spaniei, a creat un grup criminal organizat.

Schema după care acţionau membrii grupării era următoarea: identificau tinere cu o stare materială precară, le perfectau actele, le transportau în Spania, unde le înlesneau practicarea prostituţiei în cîteva cluburi de noapte.

Astfel, în acest interval de timp, prin înşelăciune şi abuz de poziţie de vulnerabilitate, inculpaţii au recrutat opt tinere din Republica Moldova, printre care şi o minoră, cărora le-au procurat bilete la cursa aeriană Chişinău – Barcelona, după care le-au adăpostit şi forţat să se prostitueze timp de 3 luni, în cluburile de noapte din oraşele Tarragona şi Salou din Spania.


Procurorii au pus sechestru pe imobilul şi automobilul utilizat de inculpaţi la comiterea crimelor, în vederea confiscării acestora, însă instanţa a întors imobilul în proprietatea acestora, anulînd sechestrul dispus de procurori.

Procurorii au contestat sentinţa, fiind nemulţumiţi de recalificarea faptelor a doi dintre inculpaţi din „trafic de fiinţe umane” în „proxenetism” - articol care prevede o pedeapsă mai blîndă. Concomitent, procurorii insistă şi pe confiscarea imobilului utilizat de inculpaţi la comiterea infracţiunilor.

De notat că, la finele anului trecut, în scopul eficientizării activității de prevenire și combatere a infracțiunilor privind traficul de ființe umane, traficul de copii și altor infracțiuni asimilate sau conexe acestora, prin Ordinul Procurorului General a fost instituită „Linia Verde Antitrafic” la numărul de telefon (+373)69999021 și email-ul [email protected], unde victimele traficului pot solicita ajutor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав