Se observă, de asemenea, întărirea pozițiilor de luptă cu personal, vehicule blindate, artilerie și alte arme de foc, aducerea unităților la un nivel ridicat de pregătire de luptă, crearea de unități suplimentare de mobilizare, extinderea activităților de spionaj împotriva unităților armatei azere, pătrunderea în adîncime în pozițiile noastre cu scopul de a mina repetat teritoriile curățate de mine și drumurile civile în scopuri de sabotaj și teroriste.
La 19 septembrie, pe drumul Ahmedbeyli-Fizuli-Shusha, o mină amplasată în prealabil în scopuri teroriste de către grupurile de spionaj și sabotaj ale forțelor armate armene din regiunea economică Karabakh din Azerbaidjan a ucis civili și a distrus un vehicul aparținînd Agenției de Stat pentru Drumuri din Azerbaidjan.
În aceeași zi, ca urmare a exploziei unui vehicul care transporta militari ai trupelor interne ale Ministerului Afacerilor Interne pe o mină amplasată de un grup de spionaj și sabotaj ale forțelor armate ale Armeniei, militarii noștri au fost uciși și răniți. Astfel de fapte reprezintă o continuare a politicii teroriste intenționate și sistematice a Armeniei împotriva Azerbaidjanului.Ministerul Apărării al Republicii Azerbaidjan a declarat în repetate rînduri că prezența continuă a formațiunilor forțelor armate armene în regiunea economică Karabakh din Azerbaidjan, încălcînd prevederile Declarației trilaterale semnate la 10 noiembrie 2020, reprezintă o sursă de amenințare gravă la adresa păcii și a stabilității în regiune.
În cadrul activităților, sînt neutralizate pozițiile formațiunilor forțelor armate armene, punctele de tragere pe termen lung ale acestora, precum și echipamente și instalații militare fiind utilizate arme de precizie în prima linie și în adîncime.
Reiterăm încă o dată că civilii și infrastructura civilă nu sînt ținte, sînt neutralizate doar țintele militare legitime.
Comandamentul contingentului de menținere a păcii al Federației Ruse și conducerea Centrului de monitorizare turco-rus au fost informați cu privire la activitățile desfășurate.
Adăuga comentariu