Chitaristul suedez a lucrat şi la albumul „Voyage” al trupei, care a fost lansat în 2021, anunță ziare.com
Într-o declaraţie publicată duminică de familia lui Lasse, se spune: „Cu o tristeţe de nedescris trebuie să anunţăm că iubitul nostru Lasse a adormit”.
„Lasse s-a îmbolnăvit recent de ceea ce s-a dovedit a fi un cancer care s-a răspîndit rapid şi în dimineaţa din Vinerea Mare a murit înconjurat de cei dragi. Ai fost un muzician fantastic şi umil ca puţini, dar mai presus de toate, ai fost un soţ, frate şi bunic minunat. Te iubim şi ne este atît de dor de tine”, se arată în mesaj.
Lasse Wellander a început să cînte la chitară în copilărie şi s-a alăturat trupelor locale unde locuia în Nora, Suedia.
A început să înregistreze cu ABBA - Agnetha Fältskog, Björn Ulvaeus, Benny Andersson şi Anni-Frid Lyngstad - în octombrie 1974, fiind prezent pe „Intermezzo No.1” şi „Crazy World”.
Chitaristul a apărut în 24 dintre înregistrările grupului pop şi pe toate cele opt albume ale acestora.
Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Deces în trupa ABBA. S-a stins după o luptă crîncenă cu o boală incurabilă
Adăuga comentariu