Potrivit ministrului, una din problemele moștenite de la foștii guvernanți este cea a tarifelor la gaz, transmite mold-street.com.
„În martie 2018, atunci cînd trebuiau majorate tarifele la gazul natural, din cauza faptului că a crescut prețul de achiziție de la Gazprom, acesta a fost micșorat. Însă acum ei (guvernul Filip n.r.) au plecat și ne-au lăsat această problema", a declarat Vadim Brînzan, fără a da detalii privind nivelul cu care ar putea creşte tarifele.
De acest subiect se va ocupa deja Agenția Națională pentru Reglementare în Energrtică (ANRE), dar anterior preşedintele Dodon a vorbit despre o posibilă creştere a tarifelor cu circa 35%.
O altă problemă este expirarea la finele acestui an a contractului cu Gazprom şi necesitatea negocierii altuia.
"Noi lucrăm împreună cu Moldovagaz, cu partenerii de dezvoltare, pentru a identifica soluții pentru anul care vine. Probabil toți cunoașteți că expiră contractul cu Gazprom la finele acestui an și noi trebuie să găsim o modalitate de a aduce gaz în Moldova pînă cînd gazoductul Iași-Chișinău va fi dat în exploatare”, a afirmat ministrul.
Totodată, el a menţionat că ar exista trei scenarii de prevenire a unei eventuale crize a gazelor, inclusiv semnarea unui nou contract cu Gazprom pentru cîţiva ani, importul de gaze în regim revers prin Ucraina din Europa şi finalizarea mai operativă a gazoductului Ungheni-Chişinău.
Referitor la construcţia conductei Ungheni-Chişinău, Brînzan a menţionat că ar exista anumite probleme birocratice în calea realizării acestuia, cu care se confruntă Transgaz şi subsidiara sa din Moldova, Vestmoldtransgaz.
Ministrul nu a oferit însă detalii referitor la aceste probleme, dar a menţionat că cei de la Transgaz ar fi promis că pînă la finele anului gazoductul va fi gata în proporţie de 90%.
Reprezentanții fostei guvernări nu au comentat deocamdată aceste declarații ale ministrului Economiei.
Amintim că de la 1 ianuarie 2019, prețul gazelor naturale livrate în Republica Moldova de către Gazprom a fost majorat cu peste 25% și în primul trimestru a constituit aproximativ 237 de dolari pentru o mie de metri cubi.
De notat că s-a avertizat încă la începutul anului despre iminenţa ajustării tarifelor şi că tergiversarea procesului poate duce la o creştere semnificativă a preţului la gaze.
Adăuga comentariu