După cum a anunțat Biroul Național de Statistică, totodată, exporturile de mărfuri autohtone în ianuarie-iunie 2023 au constituit 1365,8 milioane dolari SUA (66,9% din total exporturi), fiind în scădere cu 20,0% față de perioada similară din anul 2022, care a influențat micșorarea valorii totale a exporturilor cu 14,9%.
În același timp, Reexporturile de mărfuri străine (după prelucrare și clasice) în ianuarie-iunie 2023 s-au cifrat la 676,4 milioane dolari SUA (33,1% din total exporturi), sau cu 15,7% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din anul 2022. Reexporturile de mărfuri după prelucrare au deținut 13,6% în total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esențiale – 19,5%.
Potrivit BNS, exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE–27) în ianuarie-iunie 2023 au totalizat 1250,9 milioane dolari SUA (cu 11,3% mai puțin, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2022), deținînd o pondere de 61,3% în total exporturi.
Exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI în ianuarie-iunie 2023 au avut o valoare de 523,8 milioane dolari SUA (cu 112,8 milioane dolari SUA sau cu 27,4% mai mult, în raport cu perioada similară din anul 2022), care echivalează cu o cotă de 25,6% în total exporturi. Această majorare a fost generată, în principal, de sporirea exporturilor de mărfuri în Ucraina (cu 109,9 milioane dolari SUA sau cu 44,0% mai mult, față de ianuarie-iunie 2022).
Importurile de mărfuri provenite din țările Uniunii Europene (UE-27) în ianuarie-iunie 2023 s-au cifrat la 2113,5 milioane dolari SUA (cu 5,8% mai mult, față de aceeași perioadă din anul 2022), deținînd o pondere de 48,3% în total importuri.
Importurile de mărfuri provenite din țările CSI în ianuarie-iunie 2023 au avut o valoare de 889,8 milioane dolari SUA (cu 22,9% mai puțin, decît în perioada corespunzătoare din anul 2022), care echivalează cu o cotă de 20,4% în total importuri.
Decalajul considerabil dintre exporturile și importurile de mărfuri a determinat acumularea în ianuarie-iunie 2023 a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 2329,4 milioane dolari SUA sau cu 270,2 milioane dolari SUA (+13,1%) mai mult, comparativ cu cel înregistrat în aceeași perioadă din anul 2022.
În ianuarie-iunie 2023 balanța comercială cu țările Uniunii Europene (UE-27) s-a încheiat cu un deficit de 862,6 milioane dolari SUA, iar cu țările CSI – 366,0 milioane dolari SUA, respectiv cu 275,4 milioane dolari SUA (+46,9%) mai mult și cu 377,8 milioane dolari SUA (-50,8%) mai puțin, față de valorile înregistrate în perioada similară din anul 2022.
Adăuga comentariu