În scopul asigurării stabilității și transparenței sectorului, CNPF a modificat substanțial cadrul normativ aferent organizațiilor de creditare nebancară (OCN).
Astfel, în 2022, prin modificarea legislației, a intrat în vigoare o nouă limită la rata dobînzii - maxim 50%, concomitent cu plafonarea tuturor celorlalte plăți aferente pe o zi de credit (maxim 0,04% din valoarea totală a creditului nebancar/leasingului financiar acordat), inclusiv a penalităților.
În scopul neadmiterii supraîmpovărării cetățenilor, din 1 septembrie 2022, CNPF a introdus noi rigori de activitate pe piață.
În primele trei luni ale anului în curs, CNPF a continuat verificările tematice la mai multe OCN-uri, fiind constatate diverse abateri, printre care: încălcarea modului de evaluare a bonității consumatorilor de credite nebancare, încălcarea cerințelor privind clasificarea activelor etc. Autoritatea de supraveghere a prescris entităților să se conformeze necondiționat cerințelor legale.
Ca urmare a neîndeplinirii prescripțiilor CNPF privind înlăturarea încălcărilor constatate, autoritatea de supraveghere a suspendat, pe termen de o lună, activitatea de creditare nebancară a unei entități.
Adăuga comentariu