După cum a anunțat Energocom, Błażej Spychalski, vicepreședinte al Consiliului de Administrare, a apreciat intenția SA Energocom de colaborare cu GAZ-SYSTEM S.A. și a exprimat deschiderea companiei pentru stabilirea unui parteneriat în acest sens, menționînd că Polonia este cointeresată în dezvoltarea relațiilor de colaborare cu Republica Moldova.
La rîndul său, directorul SA Energocom, Victor Bînzari, a reiterat importanța stabilirii și dezvoltării parteneriatelor strategice cu companiile energetice poloneze, inclusiv cu operatorii de transport, avînd în vedere extinderea activității companiei pe piața energetică europeană, prin achizițiile de resurse energetice, dar și planurile de viitor privind tradingul de gaze naturale.
Adăuga comentariu