Acest lucru a fost declarat de către Președintele Moldovei, Igor Dodon, în cadrul unei întrevederi la Bruxelles cu Ministrul-Președinte al Valoniei, Elio di Rupo.
Șeful statului moldovenesc și-a exprimat satisfacția în legătură cu nivelul actual al relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Regatul Belgiei, precum și a remarcat interesul țării noastre pentru extinderea cooperării, inclusiv la nivel de regiuni.
În acest context, el salutat intenția comunității de afaceri din Valonia de a organiza un forum de afaceri în Moldova, în toamna anului curent. De asemenea, Președintele Moldovei a remarcat atractivitatea țării noastre, sub aspect de hub regional, logistic și IT dintre Uniunea Europeană, CSI și Turcia.Avînd în vedere că Valonia este o regiune francofonă din Belgia, iar Republica Moldova este un membru cu drepturi depline al Organizației Internaționale a Francofoniei, Igor Dodon s-a pronunțat pentru consolidarea cooperării bilaterale în domeniile educațional, cultural și umanitar.
Adăuga comentariu