Membrii Comisiei economie, buget și finanțe au aprobat raportul la proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii. Inițiativa legislativă urmează a fi dezbătută în cadrul ședinței în plen a Parlamentului.
Potrivit PROIECTULUI, Fondul de Garantare a Creditelor al ODIMM va partaja riscul de credit prin garantarea creditelor obținute de către întreprinderile mici și mijlocii de la bănci sau organizații de creditare nebancară.Pentru a stabili necesitatea capitalizării suplimentare a FGC cu mijloace financiare, ODIMM în colaborare cu un grup de experți internaționali, a elaborat proiecțiile financiare în conformitate cu prioritățile conceptului garanțiilor de portofoliu. Astfel, se estimează alocarea a unui portofoliu de garanții financiare în valoare de un miliard de lei, ce va putea fi valorificat de bănci într-o perioadă de pînă la trei ani. Pentru a asigura alocarea plafonului respectiv de garanții financiare, este necesară capitalizarea suplimentară a FGC cu cca 200 mil lei.
În opinia autorilor proiectului, un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, implementarea unui asemenea mecanism de garantare oferă o serie de avantaje față de garanțiile individuale. Printre acestea sînt o procesare mai simplă și mai rapidă; resurse reduse din partea garantului pentru administrarea unui portofoliu de garanții cu o valoare similară, în comparație cu metoda clasică de garantare individuală; facilitarea accesului la resurse financiare pentru mediul de afaceri și majorarea volumului investițiilor generate în economie.
”Prin acest mecanism se elimină procedurile birocratice și un potențial risc de corupție. Într-un final, dorim să facilităm finanțarea afacerilor mici și mijlocii”, a specificat președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba.
Adăuga comentariu