Un proiect de lege în acest sens a fost examinat astăzi la Comisia parlamentară economie, buget și finanțe.
Proiectul legii privind gestionarea siguranței rutiere stabilește cadrul instituțional și modul de gestionare a siguranței infrastructurii pe rețeaua de drumuri publice, precum și transpune directiva Uniunii Europene, care stipulează măsuri suplimentare de gestionare a siguranței rutiere pentru a crește gradul de siguranță a circulației pe drumurile publice.Prin realizarea obligatorie a auditului de siguranță rutieră, autoritățile urmăresc ca măsurile de prevenire a accidentelor să fie adoptate în faza de proiectare.
În context, autoritatea responsabilă de gestionarea siguranței infrastructurii rutiere va fi Biroul de Investigare a Accidentelor și Incidentelor în Transporturi.
Potrivit autorilor inițiativei legislative, realizarea auditului de siguranță rutieră are drept scop sporirea siguranței rutiere, reducerea riscurilor și economisirea resurselor financiare.
În prezent, auditul de siguranță rutieră este realizat doar în cadrul proiectelor cu finanțare internațională. Mai mult, acest lucru se întîmplă doar la cererea expresă a donatorului, iar acest audit este realizat doar de specialiști din străinătate, deși, în Republica Moldova, activează auditori locali certificați.
Un studiu realizat de experți internaționali arată că din cauza accidentelor rutiere, bugetul Republicii Moldova înregistrează pierderi de milioane.
Adăuga comentariu