Noul Cod al Transportului Feroviar a fost votat în Parlament în data de 3 februarie anul 2022. Documentul prevedea, între altele, crearea Autorității Feroviare ca autoritate administrativă subordonată Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale cu forma de organizare juridică de agenție, abilitată cu funcții de control în domeniul feroviar. Potrivit lui Oleg Tofilat, el personal a lucrat mult asupra textului acestui Cod și consideră versiunea adoptată în urmă cu doi ani bună, dar are totuși anumite rezerve.
«Este foarte important de a avea construcția de instituție de stat, care supraveghează respectarea regulilor: în primul rînd, este vorba despre Agenția Feroviară, în al doilea rînd – de Agenția de Reglementare Feroviară. Prima urmează să supravegheze siguranța, va fi ceva similar cu Autoritatea Aeronautică Civilă, dar pentru sectorul feroviar. La moment, este doar pe hîrtie, pentru a avea o Agenție Feroviară funcțională avem nevoie de mulți ani ca să ai specialiști. Vă dau un simplu exemplu de ce Agenția Feroviară trebuie să fie foarte funcțională: dacă un singur operator din cauza deficienței materialului său rulant blochează sectorul Chișinău-Ungheni din cauza deraierii la niște vagoane, pe care nu le-a întreținut ca lumea, nu poate trece nimeni cîteva zile. Anume de asta avem nevoie de o Agenție Feroviară, care supraveghează foarte riguros calitatea materialului rulant și calitatea personalului. Pînă nu o avem, e foarte riscant să pornești liberalizarea, pentru că asta îl penalizează cel mai mult pe cel care investește considerabil în materialul rulant», a menționat Oleg Tofilat ca răspuns la întrebarea adresată de reporterul Noi.md.«Prevederea de bază este că operatorul de infrastructură trebuie să fie separat de operatorul de transport. Aș da o analogie cu aviația, unde aeroportul trebuie să fie separat de companiile aeriene: avem un singur aeroport și mai multiple companii aeriene. Fix așa ar urma să se întîmple și în domeniul feroviar: să avem un singur operator de infrastructură și mai mulți transportatori feroviari. Guvernul Republicii Moldova a ales o separare chirurgicală încă în 2017, în concepția de reformă a transportului feroviar și ea a trecut și în Cod. În viziunea mea, separarea chirurgicală în entități juridic independente, am în vedere cîteva societăți pe acțiuni separate ar trebui să meargă pas cu pas, mai întîi, să avem o separare pe intern, unde subdiviziunile de infrastructură și de transport-marfă vor avea o mai mare autonomie pe intern; modelăm relațiile financiare între ele, modelăm centrele de cost, asta deja în mare măsură s-a și făcut. Pe urmă, putem avea o structură de holding, unde, într-un singur centru de coordonare, aceste subdiviziuni de coordonare sînt cu un grad și mai înalt de independență, sînt societăți aparte cu un acționariat comun», a spus fostul director al CFM.
«Un aspect extrem de important ar fi mărimea pieței. Forța motrice a oricărei piețe este profitul. Atunci cînd noi avem 3 milioane de tone de marfă pe an, profitul este foarte greu de atins la feroviar, ceea ce înseamnă că atractivitatea pieței noastre pentru operatorii feroviari privați este foarte redusă, deocamdată. Eu cred că, la moment, noi nu avem aceste resurse de a face o separare și nici sensul economic și sensul intrinsec al reformei nu va fi apropiat {...} Multe termene din Cod nu sînt posibil de atins. Eu am avut discuții aprinse cu Guvernul încă în 2021, cînd se discuta Codul. Atunci am spus că este absolut lipsit de sens de a pune așa termene scurte. Tu nu poți face reforme, atunci cînd nu ai o stabilitate financiară, o stabilitate chiar și operațională», a precizat Tofilat.
Odată cu restructurarea CFM și intrarea în vigoare a noului Cod al transportului feroviar, Guvernul va fi obligat să finanțeze parțial menținerea și reconstrucția infrastructurii feroviare, precum și să acorde subsidii pentru operatorii de transport feroviar de pasageri. Anterior, solicitați de Noi.md, reprezentanții ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale au menționat că documentul are ca prioritate îmbunătățirea situației actuale în domeniul transportului feroviar.
"Odată cu aplicarea acestui mecanism, punerea căruia în aplicare este planificată pentru anii viitori, domeniul transportului feroviar va beneficia de un suport simțitor din bugetul de stat", a menționat atunci instituția.
Amintim că în data de 29 ianuarie Oleg Tofilat a demisionat din funcția de director general al CFM.
Adăuga comentariu