Întreprinderea Energocom a prelungit contractul cu MGRES pentru încă o lună la prețul de 59,90 USD/MWh. Suplimentar, va semna un contract de livrare a 30% de energie cu companie de stat ucraineană EnergoAtom. Prețul mediu ponderat al energiei electrice pentru luna iunie va fi de aproximativ 65,03 USD/MWh. Anunțul a ost făcut de către vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, în seara de 31 mai.
Din 1 iunie, intră în vigoare regulile pieței energiei electrice. „Ne aliniem la practicile europene în ceea ce privește organizarea pieței angro de energie electrică. Noutatea presupune, în special, organizarea unei piețe de echilibrare și unui mecanism de plată a dezechilibrelor. Aceste mecanisme se aplică între participanții la piața angro de energie și nu afectează direct consumatorii finali. După multe amînări, astăzi, putem spune că ne apropiem de standardele europene în acest sector. sîntem hotărîți să ducem reformele pînă la capăt”, a declarat vicepremierul Spînu.Prețul de achiziționare de la compania ucraineană EnergoAtom nu a fost făcut public.
„Înțeleg că în contractele încheiate există o clauză de confidențialitate. Prețul mediu a scăzut în comparație cu luna trecută, aproximativ cu 2$, am reușit să obținem un preț mai bun decît luna trecută”, a precizat Natalia Gavrilița pe 1 iunie.
Adăuga comentariu