Este vorba despre 20 de kilometri de drum care trece prin satele Mincenii de Jos, Horodiște, Lalova, Țîpova și orașul Rezina. Traseul reparat include și 15 poduri. În total, pentru aceste lucrări din bugetul de stat au fost alocate 79,7 milioane de lei. Banii au fost transferați prin Fondul Național de Dezvoltare Regională și Fondul Rutier.
Prin aceste lucrări s-a reușit conectarea drumului local L 165 la drumul național R20 și coridorul regional M2 - R20.Secretarul de Stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ghenadie Iurco, a declarat că reabilitarea acestui drum public va facilita accesul spre localitățile cu potențial turistic din raionul Rezina, spre obiectivele turistice din satul Lalova și Mănăstirea Țîpova. De asemenea, drumul va îmbunătăți accesul spre piețele regionale și locale, va contribui direct la creșterea eficienței activității economice, precum și va facilita mobilitatea populației, a serviciilor și a bunurilor.
Premierul Ion Chicu a anunțat că, în 2021, Guvernul va continua să facă investiții masive în proiectele de infrastructură. În proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul viitor sînt prevăzute 1,7 miliarde de lei în Fondul rutier. De asemenea, alte 900 de milioane de lei vor fi alocate pentru continuarea lucrărilor în cadrul proiectului ”Drumuri bune”.
Adăuga comentariu