Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna mai 2021 acest indicator a scăzut cu 9,7 milioane de metri cubi sau cca 22,5 la sută.
Consumatorii casnici, pînă la data de 30 iunie 2021, au plătit 97,8 la sută din sumele facturate, ceea ce este cu 1,1 puncte procentuale mai mult decît în aceeași perioadă a anului 2020. În cazul consumatorilor noncasnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 99,1 la sută, cu o creștere de 2,5 puncte procentuale. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 99,7 la sută, cu 0,1 la sută puncte procentuale mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut.
În perioadă de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 560 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 826,3 mii de lei. Totodată, față de 157 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale la data de 30 iunie 2021 a atins cifra de 2,584 miliarde de lei și acoperă 98,7 la sută din volumul furnizat.
Adăuga comentariu