Potrivit sursei citate, producătorii au reușit să comercializeze în luna precedentă mai mult de 25 mii tone de mere, comparativ cu 20 mii tone vîndute în aceeași perioadă a anului trecut.
Fructele moldovenești au ajuns în Federația Rusă, România, Armenia, Belarus, Arabia Saudită, Irak, Qatar, Emiratele Arabe Unite etc. Se poartă discuții pe această dimensiune cu Egipt, India și China.
Totodată, circa 10-12 mii tone au fost consumate pe piața internă, iar o parte au fost transportate la procesare, conform Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.
În prezent, în stoc mai sînt circa 45 mii tone de mere. „Important e că merele moldovenești de calitate sînt solicitate, ceea ce inspiră încredere că pînă la apariția primelor fructe proaspete din roada anului 2022, toate merele vor fi comercializate”, indică ministerul de resort.
Adăuga comentariu