Ministerul Energiei, împreună cu Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă (IRENA) și Secretariatul Comunității Energetice au organizat un atelier de lucru, la care s-a discutat despre soluții de încălzire a locuințelor și oficiilor în contextul agendei de decarbonizare și atingerii neutralității climatice zero înainte de anul 2050, care este termenul propus în cadrul UE.
Centralele de termoficare din țările europene deja integrează soluții precum prelucrarea deșeurilor, centrale pe bază de biomasă, biocombustibil, stocarea apei calde încălzite de soare vara ș.a. Și în Republica Moldova se fac primii pași în această direcție, la Bălți și Chișinău, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov, care a chemat experții celor două organizații internaționale să contribuie cu experiența și soluțiile pe care le au în alte state, să ajute la formularea unei viziuni de țară cum trebuie transformat sistemul termoenergetic ca să fie eficient, să nu dăuneze mediului înconjurător și să asigure un grad înalt de confort consumatorilor.
“Tradițional, peste 40% din tot gazul pe care îl importăm se consumă în sistemele centralizate de încălzire, dar despre acest sector se vorbește destul de puțin. Mai avem centrale care ard direct gazul, o tehnologie ineficientă. Scopul nostru principal e să punem accent pe decarbonizare, lucru care pe termen lung ne va ajuta să integrăm mai multă energie regenerabilă, care, în final, va permite reducerea costurilor”, a spus ministrul Victor Parlicov.Directorul Secretariatului Comunității Energetice, Artur Lorkovski, a spus că instituția pe care o reprezintă va ajuta în continuare Republica Moldova în ceea ce privește dezvoltarea cadrului legal și de reglementare. Dar a amintit că decarbonizarea presupune și obligația sectorului energetic de a reduce volumele de gaze cu efect de seră emise în atmosferă.
Adăuga comentariu