X 
Jocurile Olimpice stiri: 120
Transnistria stiri: 1410

O bancă din Danemarca îi va taxa pe deponenţii bogaţi în loc să le plătească dobîndă

21 aug. 2019,, 03:00   Ştiinţă şi IT
2003 0

Jyske Bank, a doua mare bancă din Danemarca, a anunţat marţi că va cere persoanelor fizice înstărite să plătească pentru a putea avea un depozit bancar la Jyske Bank, în loc să le plătească dobîndă, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Acest anunţ vine la mai puţin de două săptămîni după ce aceeaşi bancă a lansat primul credit ipotecar din lume cu dobîndă negativă.

Jyske Bank a precizat că va introduce o dobîndă negativă de 0,6% pentru clienţii săi care au depozite bancare de peste 7,5 milioane coroane daneze (1,1 milioane dolari). În aceste condiţii, un client al Jyske Bank care are un depozit de 10 milioane de coroane va trebui să plătească băncii suma de 15.000 de coroane pe an.

"Mediul de dobînzi negative care a afectat piaţa din Danemarca începînd din primăvara anului 2012 şi care a suferit doar o întrerupere în 2014, pare acum să fie unul de natură permanentă", a declarat directorul general de la Jyske Bank, Anders Dam.

Danemarca a fost una din primele ţări care în 2012 au introdus dobînzi negative. De asemenea, la începutul acestei luni, Jyske Bank a devenit prima bancă din lume care oferă o dobîndă negativă de minus 0,5% la un credit ipotecar pe zece ani, ceea ce înseamnă că practic banca este dispusă să plătească clienţilor pentru ca aceştia să împrumute bani pe o perioadă de 10 ani.

Chiar dacă cea mai mare bancă din Danemarca, Danske Bank, nu are intenţia de a introduce dobînzi negative la depozite însă grupul elveţian UBS a anunţat că va introduce o dobândă negativă de 0,75% pentru clienţii bogaţi care depozitează mai mult de două milioane de franci la băncile sale din Elveţia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?