X 

Noutăţi

autoritățile

Batrîncea Puterea trebuie să se ocupe de problemele oamenilor
9 sep. 2021,, 17:45  
Batrîncea: ”Puterea trebuie să se ocupe de problemele oamenilor”Vice-președintele Parlamentului Republicii Moldova din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, a susținut un briefing în cadrul căruia a criticat indiferența autorităților față de problemele social-economice acute ale țării. Potrivit lui, provoacă nedumerire lipsa totală de reacție
Licitația pentru cumpărarea a 22 de ambulanțe a fost anulată Care a fost motiviul
6 sep. 2021,, 11:30  
Licitația pentru cumpărarea a 22 de ambulanțe a fost anulată. Care a fost motiviulProcedura de achiziție a 22 de unităţi de ambulanţe de prim ajutor tip "B" (4x4), în valoare de peste 31 de milioane de lei (fără TVA), a fost anulată de autorități. Singurul ofertant s-a dovedit a fi o asociere dintre două firme din Turcia, una din care anterior a cîștigat alte licitații de acest fel și a
Autoritățile trebuie săși gîndească mai bine deciziile Opinie
2 sep. 2021,, 15:25  
Autoritățile trebuie să-și gîndească mai bine deciziile. OpinieNoile autorități moldovenești ar trebui să-și gîndească mai bine deciziile, astfel încît să nu ajungă într-o situație atît de stupidă ca în cazul deciziei de a obliga profesorii nevaccinați să facă teste COVID pe cheltuiala lor. Opinia a fost exprimată de fostul deputat în Parlamentul moldovean din partea
Pomicultorii din Moldova cer subvenționarea a noi soiuri de fructe și struguri
18 mar. 2021,, 14:00  
Pomicultorii din Moldova cer subvenționarea a noi soiuri de fructe și struguriPomicultorii moldoveni cer de la autorități subvenționarea a noi soiuri de fructe și struguri. Despre acest lucru a anunțat portalul EastFruit, menționînd că în Moldova, în 2018, a fost adoptată o lege, care este în vigoare în Uniunea Europeană, care prevede recunoașterea la nivel național a catalogului so
Duganov Virusul se află în sufletele putrede ale celor care se află la cîrma țării
17 mar. 2021,, 18:20  
Duganov: "Virusul se află în sufletele putrede ale celor care se află la cîrma țării"Cetățenii Republicii Moldova vor putea face mult mai multe fapte bune și frumoase, să-și pună în aplicare planurile, să ajute oamenii, să le dea speranță și credință, bucurie și optimism, dacă vor reuși să învingă virusul din sufletele putrede ale celor care se află la cîrma conducerii. Această opinie a fo
Văduva lui Volontir Un nou monument actorului ar trebui să instaleze autoritățile
8 feb. 2021,, 15:05  
Văduva lui Volontir: "Un nou monument actorului ar trebui să instaleze autoritățile"În Cimitirul Armenesc din Chișinău se odihnește vestitul actor Mihai Volontir. Jurnalista Tatiana Tomescu s-a indignat cînd a văzut în ce stare se află mormîntul artistului și a vrut să strîngă bani pentru un nou monument. Dar văduva actorului i-a interzis să caute sponsori. Femeia insistă: de aceasta ar t
Apelul autorităților către părinți Raportați toate cazurile de COVID19 înregistrate în familie
21 sep. 2020,, 12:03  
Apelul autorităților către părinți: Raportați toate cazurile de COVID-19 înregistrate în familieAuttoritățile municipale îndeamnă părinții a căror copii frecventează școlile și grădinițele din capitală, să respecte măsurile luate de instituțiile educaționale, în vederea prevenirii răspîndirii COVID-19, notează Noi.md. Viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, a informat luni, în cadrul ședinţei operati
Guvernul caută motorină pentru lucrări agricole iar politicanii oferă proteste
17 aug. 2020,, 07:30  
Guvernul caută motorină pentru lucrări agricole, iar politicanii, oferă protesteLiderul fracțiunii parlamentare a PSRM, Corneliu Furculiță s-a adresat cu un mesaj agricultorilor, ca aceștia să nu cadă în plasa politicanilor, să nu permită să fie utilizați în interese politice. El le mai recomandă să privească ce au făcut acești politicieni pentru fermieri mai înainte. Într-un mesaj plasa
Explozia din Beirut Autoritățile au fost avertizate încă din iulie
11 aug. 2020,, 15:00  
Explozia din Beirut: Autoritățile au fost avertizate încă din iulieÎn Liban, premierul Hassan Diab a anunțat luni seară demisia guvernului său, spunînd, într-un discurs televizat, că explozia devastatoare din capitala libaneză care a ridicat un val de nemulțumire publică este rezultatul corupției endemice. Între timp, agenția Reuters relatează că serviciile libaneze de secur
Opinie Trebuie de dat dovadă de mai multă duritate pentru a restabili ordinea
27 iul. 2020,, 17:50  
Opinie: Trebuie de dat dovadă de mai multă duritate pentru a restabili ordineaAutoritățile din Moldova trebuie să manifeste mai multă duritate în restabilirea ordinii în țară, în ceea ce privește justiția, procuratura. Această opinie a fost exprimată de șeful reprezentanței TASS în Moldova, Valerii Demidețki, vorbind în cadrul emisiunii ”Mecanismul de acțiune" de la postul de televiziu
Declarație Cea mai mare criză ne așteaptă la iarnă
22 iul. 2020,, 07:30  
Declarație: "Cea mai mare criză ne așteaptă la iarnă"Cabinetul Ion Chicu a rezistat unei lovituri puternice, într-o situație de pandemie și criză. Și dacă Moldova va primi creditul rusesc, va fi un sprijin puternic pentru țară, deoarece cea mai mare criză ne așteaptă la iarnă. De această părere este deputatul din partea Partidului Socialiștilor, Nicolae Pasc
Sondaj Germanii și italienii sînt mulțumiți de lupta cu COVID19 iar francezii nu
28 mai. 2020,, 21:30  
Sondaj: Germanii și italienii sînt mulțumiți de lupta cu COVID-19, iar francezii – nuGermanii și italienii sînt mulțumiți de lupta cu COVID-19, iar francezii - nu. Acest lucru este evidențiat de rezultatele unui sondaj social, realizat în Franța, Germania și Italia de Centrul de studiere a opiniei publice Redfield and Wilton. Se știe că pandemia de coronavirus a luat Europa prin surprinder
Opinie Opoziția trebuie să uite de cîștigul pe seama suferinței poporului
10 apr. 2020,, 19:00  
Opinie: Opoziția trebuie să uite de cîștigul pe seama suferinței poporuluiOpoziția trebuie să uite de cîștigul pe seama suferinței poporului și să aibă rușine. Declarația a fost făcută de deputatul Parlamentului Republicii Moldova din partea Partidului Socialiștilor, politologul Bogdan Țîrdea, exprimîndu-și opinia că deputații din blocul ACUM și din grupul "Pro-Moldova", susținuți
Opinie În Moldova autoritățile au acționat mai profesionist decît în Spania și Italia
8 apr. 2020,, 18:00  
Opinie: În Moldova autoritățile au acționat mai profesionist decît în Spania și ItaliaÎn Moldova guvernul s-a dovedit a fi mai profesionist decît în Spania și Italia, iar măsurile întreprinse de autorități pentru combaterea răspîndirii coronavirusului s-au dovedit a fi eficiente. Declarația a fost făcută de analistul politic Roman Mihaeș, în cadrul emisiunii "Glavnoe" de la postul de televiziu
Opinie Politicienii din Moldova trebuie să îngroape toporul războiului așa cum a făcut România
3 apr. 2020,, 16:30  
Opinie: Politicienii din Moldova trebuie să îngroape ”toporul războiului”, așa cum a făcut RomâniaTrebuie să propunem politicienior din Moldova să îngroape "toporul războiului", așa cum a făcut țara vecină România și alte țări, pentru ca în perioada crizei să uităm de neînțelegeri politice și să-i ajutăm pe cetățeni în această perioadă dificilă. De această părere este liderul mișcării naționale "Voievo
Experții salută măsurile întreprinse de conducerea Moldovei VIDEO
31 mar. 2020,, 11:15  
Experții salută măsurile întreprinse de conducerea Moldovei (VIDEO)Experții salută măsurile economice întreprinse de conducerea Moldovei, orientate spre susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a lucrătorilor din sectorul real al economiei. Majoritatea specialiștilor sînt siguri că aceste măsuri, despre care a declarat în ajun președintele țării, Igor Dodon, v
Opinie Autoritățile fac tot ce pot Haideți să le răspundem în același mod
26 mar. 2020,, 17:00  
Opinie: "Autoritățile fac tot ce pot. Haideți să le răspundem în același mod"În situația actuală, ne va salva carantina, calmul și credința. Autoritățile Moldovei fac tot ce pot. Haideți să le răspundem în același mod. De această părere este deputatul din partea Partidului Socialiștilor, politologul Bogdan Țîrdea, transmite Noi.md. El a scris pe pagina sa de socializare că mulți cetăț
Ce trebuie să facem pentru a opri răspîndirea și infectarea cu Covid19 INFOGRAFIC
16 mar. 2020,, 08:00  
Ce trebuie să facem pentru a opri răspîndirea și infectarea cu Covid-19 (INFOGRAFIC)În contextul măsurilor drastice, autoritățile vin să informeze publicul larg despre pericolul pe care îl aduce virusul Covid-19 și modalitațile de prevenire a infecției. Specialiștii recomandă evitarea locurilor aglomerate și respectarea distaței de 1 metru de alte persoane. Aceștia spun că răspîdirea virusul
Opinia cu privire la măsurile autorităților privind coronavirusul este mai bine să exagerăm decît să pierdem
13 mar. 2020,, 16:15  
Opinia cu privire la măsurile autorităților privind coronavirusul: "este mai bine să exagerăm decît să pierdem"Autoritățile Moldovei au întreprins la timp măsurile necesare pentru a nu admite răspîndirea coronavirusului, au introdus carantină, practic, imediat după Italia, iar în situația actuală este mai bine de exagerat puțin, decît de scăpat situația de sub control. De această părere este analistul politic Roman
Pascaru Bursierii lui Soros în Parlament distrug economia Moldovei
17 feb. 2020,, 10:45  
Pascaru: Bursierii lui Soros în Parlament distrug economia MoldoveiBursierii lui Soros în Parlament distrug economia Moldovei. Anume ei, sub conducerea delicată a curatorilor străini, creează acest haos în țară: distrug economia, au distrus deja agricultura. Și au fost gata să conducă și în continuare, dar nu li s-a permis. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii "Gl
Pregătiți de iarnă Ce spun autoritățile
6 feb. 2020,, 08:45  
Pregătiți de iarnă? Ce spun autoritățileAutoritățile sînt pregătite să intervină în procesul de deszăpezire, dacă va fi necesar, pentru a preveni formarea poleiului pe străzi și trotuare și în caz de ninsori abundente. „Am rugat ca toate subdiviziunile să fie în alertă maximă. Acolo unde va fi necesar, să se intervină imediat, aşa ca mâine, să nu a
Puterea Moldovei pentru drepturile businessului mic și mijlociu VIDEO
31 ian. 2020,, 14:43  
”Puterea Moldovei” - pentru drepturile businessului mic și mijlociu (VIDEO)Organizația "Puterea Moldovei" (”Опора Молдовы”), a menționat deschiderea autorităților actuale pentru business și dorința de a rezolva problemele sale și va coopera strîns cu ei pentru dezvoltarea în special a întreprinderilor mici și mijlocii, atragerea în țară a unor noi investitori, întoarcerea oamenilor
Deflagraţia de la Buiucani Ceban Sticla la ferestrele a 25 de apartamente schimbată
14 ian. 2020,, 17:13  
Deflagraţia de la Buiucani. Ceban: Sticla la ferestrele a 25 de apartamente, schimbatăServiciile municipale au schimbat sticla de la geamurile a 25 de apartamente afectate de deflagrația produsă în urma incendiului din noaptea trecută. Intervenția municipalităţii a prevăzut înlocuirea sticlei stricate de la 50 geamuri ale blocului de apartamente, de la nivelele 1-5, transmite Noi.md.
Există speranța că în Moldova autoritățile vor lucra nu doar vor ocupa fotoliul de șef
21 oct. 2019,, 15:00  
Există speranța că în Moldova autoritățile vor lucra, nu doar vor ocupa fotoliul de șefExistă speranța că în Moldova autoritățile vor lucra, nu doar vor ocupa fotoliul de șef. O astfel de opinie a fost exprimată de jurnalistul, prezentatorul Serghei Abalin pe pagina sa de socializare, transmite Noi.md. El a menționat că, în ziua alegerilor din țara noastră a autorităților municipale, a primaril
Transnistrenii riscă închisoare pentru insultă în adresa autorităților de la Tiraspol
14 sep. 2019,, 17:15  
Transnistrenii riscă închisoare pentru insultă în adresa autorităților de la TiraspolLocuitorii regiunii transnistrene riscă pînă la cinci ani de închisoare pentru insultă în adresa pretinselor autorităților de la Tiraspol. Amendamentele în acest sens au fost introduse recent în pretinsul Codu Penal, aplicat de autoritățile separatiste. Se pare că aceasta prevedere deja este pusă în practică.
Roșca Jumătăţile lor de măsuri sînt mai bune decît acțiunile decise ale fostei guvernări criminale
14 aug. 2019,, 13:00  
Roșca: Jumătăţile lor de măsuri sînt mai bune decît acțiunile decise ale fostei guvernări criminaleJumătățile de măsuri ale actualelor autorități moldovenești sînt mai bune decît acțiunile decise ale fostei guvernări criminale. Această opinie a fost exprimată de cunoscutul politician moldovean, fostul vicepreședinte al Parlamentului și fostul vicepremier, Iurie Roşca. Într-un interviu exclusiv pentru e
Ostalep Despre revenirea mea în politică se va anunţat aparte
12 aug. 2019,, 18:40  
Ostalep: Despre revenirea mea în politică se va anunţat aparte Directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice și Securitate, fostul vice-ministru de externe Valeriu Ostalep și-a exprimat dezamăgirea faţă de acțiunile actualei guvernări, spunînd că el nu mai așteaptă nimic altceva de la nimeni și este nevoie de noi abordări și oameni noi, al căror șef nu va fi un
În ce moment Curtea Constituțională a devenit o jucărie în mîinile autorităților
31 iul. 2019,, 13:10  
În ce moment Curtea Constituțională a devenit o jucărie în mîinile autorităților?Curtea Constituțională a Moldovei a devenit o jucărie în mîinile autorităților în decembrie 2013, cînd a recunoscut că Declarația de independență a Republicii prevalează în raport cu Constituția țării. Această opinie a fost exprimată de fostul președinte al Curții Constituționale a Moldovei, Viktor Puşcaş,
Usatîi a venit să ajute noul guvern VIDEO
18 iul. 2019,, 15:20  
Usatîi a venit să ajute noul guvern? (VIDEO) Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, de îndată ce a fost eliberat de procurori pe 16 iunie, a declarat că a revenit acasă pentru a ajuta noul guvern. Ce anume? Pe 15 iulie, în cadrul emisiunii ”Politica” cu Natalia Morari de la TV8, Renato Usatîi, evident, fără a-și da seama, a început să ponegrea
Ostalep Ce planifică autoritățile să facă în afară de colectarea impozitelor și a amenzilor
15 iul. 2019,, 15:40  
Ostalep: Ce planifică autoritățile să facă în afară de colectarea impozitelor și a amenzilorNoile autorități din Moldova, îndemnînd cetățenii și businessul să plătească impozite, ar trebui să promită, în același timp, garantarea reparației drumurilor, concedierea funcționarilor publici care nu fac nimic și urmărirea penală a demnitarilor pentru sabotaj și fărădelege. Această opinie a fost exprima
Democrații încearcă disperat să denigreze și să discrediteze orice pas al noii guvernări
2 iul. 2019,, 18:00  
Democrații încearcă disperat să denigreze și să discrediteze orice pas al noii guvernăriDemocrații încearcă disperat să denigreze și să discrediteze orice pas al noii guvernări, chiar dacă aceasta este în folosul cetățenilor Moldovei. Este declaraţia deputatului din partea Partidului Socialiștilor, politologului Bogdan Ţîrdea, transmite Noi.md. Acesta din urmă a scris pe pagina sa dintr-o
Producătorii moldoveni de fructe cer susținerea autorităţilor
19 mar. 2019,, 16:30  
Producătorii moldoveni de fructe cer susținerea autorităţilorProducătorii de fructe din Moldova solicită susținerea autorităţilor. Mărirea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, intensificarea negocierilor cu Uniunea Europeană pentru majorarea cotelor la exportul de prune și struguri, inclusiv negocierea unor cote de import a merelor, fără
Opinie Guvernarea sa protejat faţă de un eventual eşec în alegeri
28 dec. 2018,, 09:00  
Opinie: Guvernarea s-a protejat faţă de un eventual eşec în alegeri Actuala guvernare, atunci cînd şi-a plasat oamenii de încredere în poziții cheie, s-a asigurat împotriva unui eşec în alegerile parlamentare, deoarece chiar și în acest caz, va reuşi să păstreze mecanismele și pîrghiile reale ale puterii. Opinia în cauză a fost exprimată de președintele Comisiei juridice din
Cît de eficient este ghișeul unic de raportare electronică
18 oct. 2018,, 18:21  
Cît de eficient este ghișeul unic de raportare electronicăGradul de implementare a Ghișeului unic de raportare electronică, problemele întîmpinate de agenții economici și soluțiile de depășire a acestora au fost examinate astăzi în cadrul unei ședințe, prezidată de premierul Pavel Filip. Ghișeul unic a fost lansat la 27 ianuarie 2018 și reprezintă o platformă on-
Autoritățile vor fi obligate să facă schimb electronic de date
20 iul. 2018,, 09:10  
Autoritățile vor fi obligate să facă schimb electronic de dateLegea cu privire la schimbul de date și interoperabilitate a fost astăzi votată în lectura a doua de către Parlamentul Republicii Moldova. Documentul va reglementa schimbul electronic de date, resursele informaționale și procedura de acordare a accesului la registrele și bazele de date de importanță națională
Eforturi sporite pentru combaterea traficului de ființe umane
17 iul. 2018,, 17:21  
Eforturi sporite pentru combaterea traficului de ființe umaneMembrii Comitetului național pentru combaterea traficului de ființe umane, reprezentanți ai autorităților publice centrale și ai societății civile, precum și ai misiunilor diplomatice s-au întrunit ieri, 16 iulie în cadrul unei ședințe pentru a evalua starea lucrurilor pe dimensiunea combaterii fenomenului TF
Schimbările ce urmează să le suporte Serviciul Fiscal
23 mar. 2018,, 13:32  
Schimbările ce urmează să le suporte Serviciul FiscalVictor Surugiu În pofida creșterii veniturilor bugetare la toți indicatorii, autoritățile consideră că Serviciul Fiscal ar putea activa mai eficient dacă i-ar fi extinse împuternicirile, de exemplu, să-i fie atribuită funcția de urmărire penală. Acum un an a început procesul de reorganizare a sistemului
Flacăra unionismului ar putea nimici autoritățile opinie
20 mar. 2018,, 08:50  
Flacăra unionismului ar putea nimici autoritățile – opinieActualele autorități ale Republicii Moldova nu fac nimic pentru stoparea mișcării activizate a unioniștilor și chiar o înviorează în scopuri personale, mizînd pe intimidarea și sustragerea atenției oponenților prin intermediul acesteia. Ei consideră că acesta este o un incendiu micuț, o flacără care va put
Ostalep Idiotismul este condamnat în fața intelectului și voinței
14 mar. 2018,, 17:30  
Ostalep: Idiotismul este condamnat în fața intelectului și voințeiIdiotismul distruge Moldova din 1989, dar este sortit pieirii în fața intelectului și voinței. Această opinie a fost exprimată de către directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice și Securitate, fostul viceministru de externe Valeriu Ostalep, Noi.md. Pe pagina sa de pe o rețea de socializare, cara
Bruxellesul vrea să vadă rezultate
16 feb. 2018,, 09:18  
Bruxelles-ul vrea să vadă rezultateFuncționarii de rang înalt de la Bruxelles încă o dată accentuează că doresc să vadă rezultate, că suportul pe care îl primește Republica Moldova trebuie resimțit de către cetățeni. Astfel interpretează diplomatul și fostul vicepreședinte al Parlamentului, Mihai Camerzan, declarațiile comisarului european pen
Mai mulți primari sînt nemulțumiți de lipsa unui dialog cu autoritățile centrale
1 feb. 2018,, 17:51  
Mai mulți primari sînt nemulțumiți de lipsa unui dialog cu autoritățile centraleMai mulți primari din Moldova și-au exprimat nemulțumirea în legătură cu lipsa unui dialog calitativ cu autoritățile centrale. Potrivit agenției INFOTAG, remarcile ei și le-au expus joi, în cadrul unei conferințe a autorităților publice locale și centrale, prilejuită de Ziua autonomiei locale și a lucrătorulu
Deputaţii APCE au solicitat de la autorităţile moldoveneşti încetarea represiunilor împotriva lui Renato Usatîi DOC
26 ian. 2018,, 12:01  
Deputaţii APCE au solicitat de la autorităţile moldoveneşti încetarea represiunilor împotriva lui Renato Usatîi (DOC)Reprezentanţi ai Grupului Democraţilor Liberi (FDG), Stîngii Europene Unite (UEL) şi Socialiștilor, Democraților și Verzilor (SOC) în Consiliul Europei au solicitat încetarea represiunilor politice în adresa primarului de Bălţi, Renato Usatîi. „În calitate de deputaţi ai APCE ne exprimăm îngrijorarea în legăt
Jurnaliștii dau alarma Autoritățile închid un canal de televiziune opozant
26 oct. 2017,, 15:10  
Jurnaliștii dau alarma! Autoritățile închid un canal de televiziune opozantAutoritățile moldovene încearcă să aplice represiune politică asupra postului opozant de televiziune BTV, folosind instrumentele instituționale disponibile statului. Acest lucru este menționat în declarația Asociației Jurnaliștilor de Limba Rusă din Moldova, în care se atrage atenția publicului larg și a d
Voronin de ce Europa nu observă încălcările puterii
23 aug. 2017,, 15:30  
Voronin: de ce Europa nu observă încălcările puterii?Președintele Partidului Comuniștilor, fostul președinte Vladimir Voronin, este nedumerit de ce structurile europene „nu iau măsuri concrete în privința autorităților moldovenești care nu fac faţă sarcinilor asumate”. Surse din cadrul PCRM au relatat că o declaraţie în acest sens el a făcut la întrevederea di
Ambasada Rusiei condamnă incidentul cu cetățenii ruși opriți la Aeroport
28 iul. 2017,, 15:20  
Ambasada Rusiei condamnă incidentul cu cetățenii ruși opriți la Aeroport Ambasada Rusiei în Moldova a calificat acţiunile autorităţilor moldovene, care au interzis intrarea în ţară a unui grup de cetăţeni ai Rusia, drept "un gest neprietenos şi provocator, care vizează subminarea relaţiilor bilaterale". Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta se menţionează într-o Declaraţie
Autorităţile Transnistriei şi Rusiei indignate de reţinerea artiştilor ruşi
28 iul. 2017,, 14:05  
Autorităţile Transnistriei şi Rusiei, indignate de reţinerea artiştilor ruşi Vicepreşedintele Guvernului Federaţiei Ruse Dmitri Rogozin a calificat reţinerea de ieri, la Aeroportul Chişinău, a unui grup de artişti ruşi drept "o istorie urîtă şi ruşinoasă". El s-a indignat pe pagina sa de Facebook, unde a scris: „O adunătură de scandalagii. Cum să-i numesc altfel? De cine se tem? De
Angajaţii Air Moldova solicită autorităţilor să salveze compania aeriană
19 iul. 2017,, 12:35  
Angajaţii "Air Moldova" solicită autorităţilor să salveze compania aerianăAngajaţii "Air Moldova" au adresat o scrisoare deschisă Preşedintelui, preşedintelui Parlamentului şi prim-ministrului în care solicită să salveze compania aeriană naţională. În document se menţionează că "activitatea companiei poate fi descrisă prin două cuvinte: incompetenţă şi corupţie, iar promotorul
Cine e vinovat de incendiile de la cimitirele de crengi Autoritățile dau din umeri
17 iul. 2017,, 11:12  
Cine e vinovat de incendiile de la ”cimitirele” de crengi? Autoritățile dau din umeriLa o săptămînă de la producerea primului incendiu pe un platou de colectare a crengilor uscate din capitală, autoritățile municipale nu știu încă motivul izbucnirii flăcărilor. Viceprimarul Nistor Grozavu a declarat azi, în cadrul ședinței de la Primăria capitalei, că nu are încă informații despre cauzele
Tiraspolul intenționează să construiască o nouă gunoiște
11 iul. 2017,, 16:01  
Tiraspolul intenționează să construiască o nouă gunoișteGunoiștea din Mălăiești, unde evacua deșeurile de cîțiva ani întreg Tiraspolul, va fi închisă, iar în locul ei va fi construită una nouă. Această decizie a fost adoptată de șeful administrației orașului Oleg Dovgopol, care a solicitat subalternilor să identifice locul potrivit și mijloace pentru noul depoz
În Transnistria vor fi optimizate structurile puterii de stat
7 iul. 2017,, 17:10  
În Transnistria vor fi optimizate structurile puterii de statÎn Transnistria vor fi optimizate structurile puterii de stat, a anunţat preşedintele Guvernului autoproclamatei RMN, Alexandr Martînov, vineri, în cadrul forumului economic internaţional, care se desfăşoară la Tiraspol. El a spus că Guvernul colaborează strîns cu Banca Mondială pe marginea implementării
autoritățile
Cutremure stiri: 506