Noutăţi

fermierii moldoveni

Alexandru Sainsus Agricultorii moldoveni trebuie săși schimbe paradigma de gîndire
28 sep. 06:30  
Alexandru Sainsus: „Agricultorii moldoveni trebuie să-și schimbe paradigma de gîndire”Fermierii moldoveni trebuie să-și schimbe paradigma de gîndire și să se îndepărteze de agricultura arabilă, care nu mai este aplicabilă în condițiile actuale și duce la pierderi din cauza calamităților naturale, care spală stratul fertil al pămîntului prin ploi abundente. O astfel de opinie a exprimat repr
Сîte agricultori sau adresat pentru renegocierea sau prelungirea obligațiilor de plată
27 sep. 18:30  
Сîte agricultori s-au adresat pentru renegocierea sau prelungirea obligațiilor de platăAstăzi, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), a avut loc o întîlnire între conducerea ministerului, reprezentanți ai băncilor comerciale, asociațiilor de producători, importatorilor și distribuitorilor de inputuri agricole, avînd ca scop monitorizarea aplicării legii speciale privind spr
Ajutor pentru fermierii afectați de secetă Vor primi semințe de grîu
27 sep. 17:00  
Ajutor pentru fermierii afectați de secetă: Vor primi semințe de grîuAgricultorii din Republica Moldova care au înregistrat pierderi mai mari de 70% în urma secetei vor primi gratuit semințe de grîu. Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, susține că banii pentru achiziția de material semincer vor fi oferiți prin intermediul Organizației pentru Alim
Agricultor Bolea călătorul
25 sep. 16:15  
Agricultor: „Bolea călătorul” „ Vladimir Bolea doar aceasta și face - postări cu muștele în holul Comisiei Europene”, astfel a comentat Dinu Donos, fermier de la Cahul, solicitarea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a sprijinului Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, Canadei, Japoniei și Norvegiei privind i
Fermierii protestatari resping invitația președintei Maia Sandu de a organiza o întîlnire
20 sep. 18:30  
Fermierii protestatari resping invitația președintei Maia Sandu de a organiza o întîlnire Fermierii protestatari, care joi au organizat manifestații în fața clădirilor parlamentului și administrației prezidențiale, au respins invitația președintelui Maia Sandu de a organiza o întîlnire pe 25 septembrie. Potrivit agenției de presă INFOTAG, cîteva zeci de protestatari au declarat că nu au timp să
Fermierii șiau suspendat protestele Miercuri sînt așteptați la discuții cu președinta țării
19 sep. 19:15  
Fermierii și-au suspendat protestele: Miercuri sînt așteptați la discuții cu președinta țăriiDupă ce au protestat mai bine de trei ore în fața Președinției și au solicitat să meargă la discuții cu președinta țării, fermierii au fost anunțați că sînt așteptați miercuri, 25 septembrie, la întrevedere. Pînă atunci aceștia își suspendă manifestațiile. Protestele agricultorilor continuă deja a treia zi
Premierul Dorin Recean Soluții pentru problemele fermierilor pot fi găsite doar prin dialog
19 sep. 18:45  
Premierul Dorin Recean: „Soluții pentru problemele fermierilor pot fi găsite doar prin dialog"Premierul Dorin Recean a îndemnat fermierii să vină la masa de discuții pentru că doar acolo se pot găsi soluții la problemele din sector. Prim-ministrul a mai opinat că nu e suficient doar să creștem mereu banii alocați pentru pierderi, ci e nevoie de o schimbare serioasă pentru ca fermierii să nu mai aib
Fermierii moldoveni au fost invitați la o întîlnire cu președintele
19 sep. 17:15  
Fermierii moldoveni au fost invitați la o întîlnire cu președintele Fermierii din Moldova au fost invitați la o întrevedere cu președinta Maia Sandu, programată pentru miercuri. Despre acest lucru a anunțat șeful cabinetului șefei statului, Adrian Băluțel. „Am ieșit să discut cu fermierii care au venit în fața președinției. I-am invitat la discuții cu dna Președintă mie
Ion Chicu Acești tovarăși fac totul pentru a lua de la moldoveni chiar și pămîntul
19 sep. 06:30  
Ion Chicu: „Acești tovarăși fac totul pentru a lua de la moldoveni chiar și pămîntul”Actualele autorități ale Moldovei nu ajută pe deplin agricultorii afectați de seceta severă și nu sînt dispuse să îi ajute la modul cel mai serios în rezolvarea problemelor privind întîrzierea plății datoriilor către bănci. În spatele acestui lucru se poate ascunde dorința de a lua de la fermierii faliment
Protestele fermierilor ajung la Președinție
18 sep. 17:14  
Protestele fermierilor ajung la PreședințieAsociația Forța Fermierilor a anunțat că agricultorii din mai multe raioane, afiliați diferitelor organizații, și-au continuat protestele după două zile de manifestații în teritoriu, transmite Noi.md Necătînd la asta, aceștia au constatat că au fost ignorați, neprimind nicio invitație din partea președinte
Va putea Moldova să se hrănească în acest an
18 sep. 08:00  
Va putea Moldova să se hrănească în acest an În pofida condițiilor climaterice dificile din acest an, care au afectat recoltarea diferitor culturi, Moldova va putea să se hrănească și va avea suficiente produse, inclusiv cereale de I grupă, însă problema este că agricultorii din cele mai afectate regiuni, care nu au primit suficient sprijin din partea s
Declarația Vladimir Bolea privind situația din agricultură și manifestările fermierilor
17 sep. 18:45  
Declarația Vladimir Bolea privind situația din agricultură și manifestările fermierilorDeclarația ministrului agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, privind situația din agricultură și manifestările fermierilor: “Am invitat joi fermierii la o discuție despre rezultatele vizitei mele la Bruxelles, unde am lansat apelul de constituire a Fondului de solidaritate și dezvoltare pe
Fermierii protestează în mai multe raioane din țară Cer ajutor și întîlniri cu conducerea țării
17 sep. 17:46  
Fermierii protestează în mai multe raioane din țară: Cer ajutor și întîlniri cu conducerea țării Astăzi, 17 septembrie, fermierii din mai multe raioane ale Republicii Moldova, inclusiv Cahul, Cantemir, Căușeni și Fălești, au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva politicilor actuale ale Guvernului Republicii Moldova, anunță Noi.md, care s-a aflat la protestul din Criuleni. Protestul vine ca reacț
Un nou protest al agricultorilor Vor veni oare cu tractoarele
16 sep. 03:40  
Un nou protest al agricultorilor. Vor veni oare cu tractoareleFermierii moldoveni se pregătesc pentru noi proteste de amploare. Ei sînt nemulțumiți de modul în care autoritățile reacționează la pierderile agricultorilor în urma secetei severe, consideră ca fiind insuficiente măsurile de ajutor luate de acestea și nu înțeleg de ce autoritățile nu vor să declare
Lansarea apelului de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului financiar pentru fermierii afectați de secetă și arșiță
13 sep. 12:30  
Lansarea apelului de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului financiar pentru fermierii afectați de secetă și arșiță Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează că astăzi, 13 septembrie 2024, a fost publicat în Monitorul Oficial Hotărîrea Guvernului nr. 644/2024 cu privire la alocarea mijloacelor financiare și aprobarea modului de repartizare a acestora (ajutor financiar pentru fermierii afectați de
Baștina lui Grosu va fi asaltată de tractoare
12 sep. 18:15  
Baștina lui Grosu va fi asaltată de tractoareFermierii sînt nemulțumiți de modul în care autoritățile tratează problema pierderilor din cauza secetei. Aceștia consideră că măsurile luate nu sînt suficiente, iar cererile de a declara stare de urgență în agricultură nu se iau în serios. Într-un comentariu pentru Unimedia, Gheorghe Jurcanu, membrul A
Fermierii afectați de secetă își vor primi banii Guvernul a aprobat alocarea
11 sep. 17:46  
Fermierii afectați de secetă își vor primi banii. Guvernul a aprobat alocareaAgricultorii care au avut de suferit în urma secetei și arșiței puternice din anul 2024 la grîu și porumb vor primi ajutor de la stat. Guvernul a aprobat în ședința din 11 septembrie, alocarea a 100 de milioane de lei din fondul de intervenție al Guvernului. „Vom încerca să găsim și alte resurse financi
Fermierii afectați de secetă își vor primi compensațiile prin AIPA
6 sep. 13:45  
Fermierii afectați de secetă își vor primi compensațiile prin AIPAAstăzi, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, vicepremierul Vladimir Bolea a avut consultări cu reprezentanții asociațiilor producătoare de cereale, în cadrul cărora s-a discutat proiectul Regulamentului privind stabilirea modului de acordare a ajutorului pentru fermierii afectați de situațiile
Bolea despre starea de urgență în agricultură Nu este o soluție magică
21 aug. 21:28  
Bolea, despre starea de urgență în agricultură: Nu este o soluție magicăDeclararea stării de urgență în agricultură nu este o soluție magică pentru fermierii din țara noastră, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Potrivit lui, nu există o soluție unică. Fiecare agricultor trebuie să meargă la creditori să vorbească și să negocieze individ
Ultimatum pentru Guvern Fermierii vor prezența Maiei Sandu la discuții
16 aug. 13:00  
Ultimatum pentru Guvern: Fermierii vor prezența Maiei Sandu la discuțiiAsociația „Forța Fermierilor” ar putea boicota întrevederea cu premierul Dorin Recean și ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, planificată pentru data de 20 august curent, transmite Noi.md Fermierii au declarat că vor participa doar dacă la întîlnire vor fi prezenți Președinta Republicii Moldova, Maia Sa
Andrei Năstase Agricultorii continuă să sufere Guvernul însă nu pare preocupat
15 aug. 13:28  
Andrei Năstase: Agricultorii continuă să sufere. Guvernul, însă, nu pare preocupat„Agricultorii au protestat constant din cauza nedreptăților. În 2020, au ajuns pînă pe treptele Parlamentului și în fața Guvernului, iar actualii guvernanți, care atunci se aflau în opoziție, s-au grăbit să se alăture lor, profitînd politic de nemulțumirea celor care hrănesc o țară întreagă și reprezintă o ve
Subvenții pentru fermieri Ce sumă a acordat AIPA în ultimii patru ani
15 aug. 13:15  
Subvenții pentru fermieri. Ce sumă a acordat AIPA în ultimii patru aniÎn ultimii patru ani, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a înregistrat o creștere semnificativă a sprijinului acordat agricultorilor din Republica Moldova. Potrivit datelor publicate de compania iData, în anul 2023, raportul dintre sumele solicitate și cele acordate fermierilor a aju
Recean le promite fermierilor o întîlnire săptămîna viitoare
14 aug. 15:00  
Recean le promite fermierilor o întîlnire săptămîna viitoareGuvernul Moldovei urmărește cu atenție situația din sectorul agricol și invită marți la discuții pe reprezentanții sectorului agricol. Despre acest lucru a declarat prim-ministrul Dorin Recean, relatează Noi.md Potrivit lui, guvernarea înțelege dificultățile cu care se confruntă mai mulți producători di
Renato Usatîi Susțin ferm apelul agricultorilor pentru instituirea stării de urgență în sudul țării
13 aug. 13:06  
Renato Usatîi: Susțin ferm apelul agricultorilor pentru instituirea stării de urgență în sudul țăriiRenato Usatîi susține apelul agricultorilor din Cahul, Cantemir și UTA Găgăuzia pentru instituirea stării de urgență în sudul țării din cauza secetei devastatoare și a problemelor majore cu care se confruntă fermierii. Într-o postare pe Telegram, președintele Partidului Nostru a propus mai multe măsuri ime
Agricultorii sînt invitați să participe la un seminar dedicat agriculturii conservative
11 aug. 17:20  
Agricultorii sînt invitați să participe la un seminar dedicat agriculturii conservativeAgricultorii sînt invitați să participe la un seminar dedicat agriculturii conservative, care va avea loc pe data de 16 august 2024, în orașul Cupcini, raionul Edineț. Evenimentul este organizat de Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală, cu scopul de a explora adaptările necesare pentru a face față schim
Elveția majorează asistența pentru agricultura din Republica Moldova
11 aug. 09:40  
Elveția majorează asistența pentru agricultura din Republica MoldovaAgenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare suplimentează fondurile acordate proiectului „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice, climatice și energetice” cu încă 1 milion 155 de mii dolari SUA. În cadrul componentei administrate de PNUD, opt producătoare a
Analiză Profitabilitatea fermierilor la vînzarea culturilor de grupa I
9 aug. 16:15  
Analiză: Profitabilitatea fermierilor la vînzarea culturilor de grupa IProfitabilitatea fermierilor care se ocupă de culturile de grupa I, precum grîu, orz și rapiță, este influențată de multiple variabile economice și de piață. În sezonul agricol 2024/2025, se remarcă o scădere semnificativă a costurilor de producție, însă prețurile de vînzare nu acoperă întotdeauna aceste c
MAIA și ai băncilor comerciale au analizat soluțiile pentru sustenabilitatea agriculturii naționale
2 aug. 13:30  
MAIA și ai băncilor comerciale au analizat soluțiile pentru sustenabilitatea agriculturii naționaleMinisterul Agriculturii și Industriei Alimentare a organizat o întîlnire cu reprezentanții băncilor comerciale din Republica Moldova, pentru a discuta provocările cu care se confruntă agricultorii afectați de secetă și impactul acesteia asupra capacității lor de a-și îndeplini obligațiile financiare. În ca
Vladimir Bolea a venit din nou cu explicații pentru fermierii
1 aug. 17:15  
Vladimir Bolea a venit din nou cu explicații pentru fermieriiViceprim-ministrul, ministrul Agriculturii și Alimentației, Vladimir Bolea, a venit cu unele precizări în contextul declarațiilor pe care le-a făcut cu o zi înainte, în cadrul unei ședințe de lucru, pe care fermierii moldoveni le-au condamnat și i-au cerut demisia. În același timp, el a subliniat că aderar
Fermierii cer demisia ministrului Agriculturii
1 aug. 11:51  
Fermierii cer demisia ministrului AgriculturiiAsociația „Forța Fermierilor” a cerut demisia ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, condamnînd declarația acestuia că, pentru a primi subvenții la hectar, fermierii trebuie să participe activ la referendumul din 20 octombrie și să voteze pentru integrarea Moldovei în UE. Asociația Forța Fermierilor a p
În timp ce fermierii cer sprijin financiar ministrul Bolea promovează agenda politică
31 iul. 16:37  
În timp ce fermierii cer sprijin financiar, ministrul Bolea promovează agenda politică Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a stîrnit controverse prin declarațiile sale din 31 iulie, cînd i-a îndemnat pe agricultori să participe „masiv la referendum” în loc să aștepte „pomene”, anunță Noi.md Această declarație vine în contextul în care fermierii au solicitat plăți
Conducerea Ministerului Agriculturii sa întîlnit cu fermierii Despre ce au discutat
26 iul. 14:45  
Conducerea Ministerului Agriculturii s-a întîlnit cu fermierii. Despre ce au discutatMinisterul Agriculturii și Industriei Alimentare va analiza din nou propunerea agricultorilor de a declara stare de urgență în sectorul agricol. Despre acest lucru a anunțat Ministerul Agriculturii după o întîlnire a conducerii ministerului cu reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor”. Principalele
Guvernul este în căutarea surselor pentru a sprijini agricultorii afectați de secetă
20 iul. 17:00  
Guvernul este în căutarea surselor pentru a sprijini agricultorii afectați de secetăSituația este dramatică, culturile sînt arse aproape complet de arșiță și secetă în sudul țării și în unele regiuni din nordul țării, iar producătorii sînt afectați, indiferent de tehnologia de cultivare aplicată, și roada le este compromisă. Constatarea aparține secretarului de stat la Ministerul Agricult
Guvernul exclude starea de urgență în agricultură solicitată de fermieri
16 iul. 19:15  
Guvernul exclude starea de urgență în agricultură, solicitată de fermieriO eventuală stare de urgență cerută de agricultori în contextul secetei nu este luată în calcul de Guvern. Fermierii au deja posibilitatea să obțină certificate de forță majoră, a precizat secretarul de stat de la ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, pentru Teleradio-Moldova.
Registrul Digital Național al Fermierilor a ajuns la etapa de testare
16 iul. 10:30  
Registrul Digital Național al Fermierilor a ajuns la etapa de testare Registrul Digital Național al Fermierilor a ajuns la etapa de testare și deja sînt înregistrați în el 10.000 de fermieri din 15 raioane, iar alți 10.000 de fermieri vor fi incluși în Registru în această vară. Registrul este un sistem informațional complex despre fermierii din Moldova și activitățile lor ag
La MAIA a fost prezentat Registrul Digital Național al Fermierilor
4 iul. 21:00  
La MAIA a fost prezentat Registrul Digital Național al Fermierilor La Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a fost prezentat Registrul Digital Național al Fermierilor (DNFR) realizat cu sprijinul UNDP Moldova. În cadrul sesiunii demonstrative, au fost evidențiate funcționalitățile modulelor din Sistemul Integrat de Administrare și Control (IACS). Registrul D
Regim de licențiere a importului de cereale pînă pe 31 decembrie Bolea anunță ce a discutat cu agricultorii
2 iul. 13:43  
Regim de licențiere a importului de cereale pînă pe 31 decembrie: Bolea anunță ce a discutat cu agricultoriiÎn Moldova ar putea fi introdus un mecanism de licențiere a importului de cereale, pînă pe 31 decembrie 2024. Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a făcut anunțul, după discuțiile cu agricultorii. Reglementarea ar urma să fie dezbătută la ședința de joi, 4 iulie, a Legislativului. Ulterior, vor fi ap
Fondul de subvenționare ar putea fi majorat Ce spune MAIA
20 iun. 15:52  
Fondul de subvenționare ar putea fi majorat? Ce spune MAIAMinisterul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a solicitat Ministerului Finanțelor suplinirea fondului de subvenționare. Astfel, acesta ar putea fi majorat la următoarea rectificare a bugetului. Într-un răspuns oferit pentru agroexpert, reprezentanții MAIA au susținut că sînt dedicați sprijinirii
Cîte agricultori au depus cereri pentru Produsul Capital Circulant Agricol
30 apr. 19:45  
Cîte agricultori au depus cereri pentru Produsul Capital Circulant AgricolÎn perioada 15 martie-26 aprilie curent, 32 de agricultori au depus cereri pentru Produsul Capital Circulant Agricol. Dintre acestea, 30 au fost aprobate.
Cîte cereri pentru Creditul Agricol de Urgență au fost aprobate în Moldova
13 apr. 11:15  
Cîte cereri pentru Creditul Agricol de Urgență au fost aprobate în MoldovaÎn perioada 1 martie -12 aprilie 2024, potrivit Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, au fost recepționate 202 de solicitări pentru Creditul Agricol de Urgență, în valoare de 69,69 milioane lei. Dintre acestea, 196 au fost aprobate. Despre acest lucru a anunțat Ministerul Agriculturii și Indu
Cîți fermieri au solicitat un nou credit pentru capitalul de lucru
8 apr. 14:00  
Cîți fermieri au solicitat un nou credit pentru capitalul de lucruÎn primele 3 săptămîni de la lansare în Moldova, noul instrument financiar ”Produsul Capital Circulant Agricol” a fost solicitat de 10 agricultori. Despre acest lucru a anunțat Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, menționînd că 5 cereri au fost deja aprobate, iar altele 5 sînt în proces de a
Primele cantități de motorină au fost eliberate către agricultori
4 apr. 17:00  
Primele cantități de motorină au fost eliberate către agricultoriAstăzi, 4 aprilie, s-a dat start procesului de eliberare a motorinei către agricultori. Primii beneficiari sînt din raioanele Basarabeasca, Anenii Noi, Criuleni și Sîngerei. Se realizează o mobilizare maximă din partea tuturor părților responsabile de eliberare. În acest sens, Agenția Rezerve Materiale a e
Care fermieri vor primi primii motorină donată de România
4 apr. 13:10  
Care fermieri vor primi primii motorină donată de România? Ultimele vagoane cu motorină din România au ajuns în Republica Moldova, dintr-un lot total de 4.000 de tone, iar acest combustibil va fi distribuit agricultorilor începînd cu 4 aprilie. Despre acest lucru a declarat secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Vasile Șarban, menționînd că fermierii din
Serebrian a spus cum vor fi ajutați fermierii moldoveni din stînga Nistrului
4 apr. 10:15  
Serebrian a spus cum vor fi ajutați fermierii moldoveni din stînga Nistrului Compensațiile oferite de autoritățile de la Chișinău fermierilor moldoveni din regiunea transnistreană, nevoiți să achite taxe vamale, vor fi acordate în trei tranșe, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, într-un interviu. Potrivit acestuia, măsurile de sprijin au fost deja discuta
Consolidarea agriculturii 15 fermieri doresc să formeze o cooperativă
2 apr. 13:00  
Consolidarea agriculturii: 15 fermieri doresc să formeze o cooperativăUn grup de 15 agricultori din raioanele Călărași și Strășeni și-au propus să formeze o cooperativă. Inițiativa a fost discutată, la Călărași, cu vicepremierul Vladimir Bolea. Oficialul a menționat că ministerul promovează modelul cooperativ ca strategie de consolidare a sectorului agricol. „Cooperarea f
Creditul Agricol de Urgență La MAIA a fost analizat progresul și unele dificultăți
19 mar. 19:45  
Creditul Agricol de Urgență: La MAIA a fost analizat progresul și unele dificultăți La Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a avut loc ședința grupului de lucru creat pentru identificarea mecanismelor de finanțare în agricultură, prezidată de secretarul de stat Alexandra Șian, cu prezența agricultorilor, reprezentanților băncilor comerciale și ODA. Discuțiile au fost despre im
Mai mulți agricultori din diferite raioane ale țării anunță noi proteste
16 mar. 10:45  
Mai mulți agricultori din diferite raioane ale țării anunță noi protesteLuni, 18 martie, mai mulți agricultori din diferite raioane ale țării, anunță un protest, împotriva intimidării și abuzurilor din partea poliției, comunică Asociația Forța Fermierilor. Potrivit sursei citate, protestul va avea loc luni, 18 martie, începînd cu orele 9:00, în municipiul Hîncești, lăngă Comi
Mai mult sprijin pentru fermieri Guvernul a aprobat crearea camerelor agricole
6 mar. 13:45  
Mai mult sprijin pentru fermieri: Guvernul a aprobat crearea camerelor agricoleÎn Republica Moldova vor fi create camere agricole - un sistem instituțional care va contribui la realizarea priorităților de dezvoltare a sectorului agrar și a mediului rural. Potrivit proiectului de lege aprobat de Guvern, acestea vor fi constituite în două niveluri: camere agricole regionale și Camera A
Un nou instrument de creditare va fi disponibil pentru agricultori din 15 martie
1 mar. 18:30  
Un nou instrument de creditare va fi disponibil pentru agricultori din 15 martieUn nou produs de creditare pentru sectorul agricol a fost elaborat de MAIA și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Instrumentul a fost consultat, astăzi, la minister, cu agricultorii, reprezentanții băncilor comerciale, Ministerului Finanțelor și Inspectoratului Fiscal de Stat. Produsul es
Credit de pînă la 2 milioane de lei pentru fermieri
27 feb. 22:10  
Credit de pînă la 2 milioane de lei pentru fermieriÎn căutarea noilor mecanisme de finanțare pentru fermieri. La Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare s-a constituit un grup de lucru, responsabil de identificarea soluțiilor pentru problemele agricultorilor și producătorii de cereale, cu accent pe crearea unui nou produs de creditare de pînă la 2
fermierii moldoveni
Cutremure stiri: 502