|
Foto : ria.ru |
Amintim că premierul rus Dmitri Medvedev a declarat anterior că nu exclude posibilitatea de a candida la un nou mandat prezidenţial. Însă, într-un interviu acordat astăzi agenţiei Bloomberg, Medvedev a subliniat că este exclusă o eventuală concurenţă între el şi actualul şef al Kremlinului, Vladimir Putin.
„Consider că n-ar fi corect. Acest lucru este imposibil. Noi facem parte din aceeaşi forţă politică, de ce ar trebui să concurăm?”, a replicat Medvedev, solicitat de jurnalişti.
În prezent, Dmitri Medvedev se află la Davos, unde se desfăşoară Forumul Economic Mondial. În cadrul primei şedinţe plenare, premierul rus va rosti un discurs intitulat „Scenarii pentru Federaţia Rusă”.
Amintim că, pe parcursul celor cinci zile cît va dura reuniunea, liderii mondiali vor discuta mai multe subiecte. Cele mai importante teme de discuţii vizează economia Chinei, energetica globală şi securitatea mondială. În cadrul forului sînt planificate peste 250 de activităţi, reunite sub sloganul comun al celei de-a 43-a sesiuni a forului – „Dinamică stabilă”.
Adăuga comentariu