|
Foto: simpalsmedia.com |
Nici un an fără încălcări. Din anul 2010 și pînă în prezent, primarul orașului Ceadîr-Lunga, Gheorghi Ormanji, are opt încălcări, iar incidentul de pe 23 februarie, cînd a fost prins beat la volan și a agresat polițiștii pentru că îl filmau, este al nouălea.
Solicitată de NOI.md, șefa centrului de presă a Poliției Rutiere, Uliana Catană, a declarat că primele amenzi au fost aplicate în anul 2010. Una era pentru depășirea vitezei, iar a doua pentru lipsa poliței de asigurare obligatorie.
În anul 2011, atunci cînd a fost ales în funcția de primar al orașului Ceadîr-Lunga, Ormanji a fost amendat de tei ori pentru încălcarea vitezei, încălcarea regulilor de exploatare a vehiculului și conducerea automobilului fără centură de siguranță.
Anul trecut, pe numele acestuia au fost deschise, la fel, trei dosare. A provocat două accidente rutiere, în unul dintre cazuri a părăsit locul faptei. Tot în 2012 a fost amendat pentru lipsa poliței de asigurare obligatorie.
Nici anul 2013 nu va trece fără încălcări. Pe data de 23 februarie,
Ormanji a fost prins în stare de ebrietate la volan, iar pentru că polițiștii îl filmau, acesta i-a agresat.
Potrivit poliției rutiere, el a refuzat să facă testul de alcoolemie, iar ulterior – testele medicale.
„Pentru aceasta el riscă amendă de pînă la 650 de unități contravenționale și privarea dreptului de a conduce un autoturism pe o perioadă de la trei la cinci ani, pentru că are antecedente penale”, a declarat pentru NOI.md Uliana Catană. Totuși, ea spune că, în pofida încălcărilor, Ormanji nu riscă pușcărie.
Pînă în prezent, primarului orașului Ceadîr-Lunga i-au fost aplicate 23 de puncte de penalizare.
„Conform legii, dacă în decurs de jumătate de an nu depășești 15 puncte de penalizare, acestea sînt eliminate în mod automat”, a spus Catană.
Adăuga comentariu