|
Foto : ronaldo7.net |
Echipa “Real” (Madrid) s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor, după ce s-a impus în returul de pe “Old Trafford” în faţa englezilor de la “Manchester United” cu scorul de 2:1.
Evenimentele principale s-au produs în repriza secundă. Scorul a fost deschis de gazde, în minutul 48, cînd fundaşul spaniol Sergio Ramos a înscris un autogol de toată frumuseaţea, după o centrare venită de pe flanc de la un jucător englez. Jocul lui “Manchester United” s-a rupt după ce Nani a văzut “roşu” direct în minutul 57, pentru joc periculos.
După acest incident, „galacticii” au asaltat poarta gazdelor, reuşind nu doar să egaleze, ci să obţină victoria. „Real” a egalat în minutul 66 prin Luca Modric, care a ieşit la schimb, iar după trei minute a marcat Cristiano Ronaldo. Pînă la sfîrşitul partidei ambele echipe au ratat ocazii bune de a marca, însă scorul a rămas acelaşi.
În meciul tur de la Madrid echipele au terminat la egalitate – 1:1.
Adăuga comentariu