Fostul președinte al Parlamentului European, Martin Schulz, contracandidatul Angelei Merkel la postul de cancelar la alegerile din septembrie, a fost ales duminică președinte al Partidului Social-Democrat German (SPD) cu 100% din voturi, informează EFE și DPA.
La congresul partidului din Berlin, Schulz, în vârstă de 61 de ani, a devenit primul candidat postbelic la șefia formațiunii care a obținut unanimitatea delegaților SPD. "Consider că acest rezultat este începutul cuceririi Cancelariei", a declarat noul lider al social-democraților germani, la aflarea rezultatului.
Schulz preia mandatul de la ministrul afacerilor externe, Sigmar Gabriel, care s-a aflat în fruntea partidului timp de șapte ani și patru luni. La congresul partidului, Gabriel s-a pronunțat împotriva continuării guvernului de "mare coaliție" după alegerile generale din septembrie.
Actualul guvern de la Berlin este format dintr-o coaliție între conservatorii creștin-democrați (CDU) ai cancelarului Merkel, aliatul ei bavarez (CSU) și SPD.
În discursul său de adio, Gabriel a declarat în fața celor peste 600 de delegați ai partidului că a fost de acord cu intrarea SPD într-o coaliție în 2013 "deoarece SPD nu se află în politică doar pentru a arunca o privire și pentru a nu se simți confortabil". "Acum, oamenii vor o nouă revoluție și cu siguranță nu doresc o continuare a marii coaliții", a mai declarat el.
Pe de altă parte, centristul Emmanuel Macron, unul dintre favoriții scrutinului prezidențial din Franța, a fost aplaudat duminică de militanții social-democrați germani, entuziasmați de binomul pe care l-ar forma Macron și Schulz în cazul în care ambii vor câștiga alegerile din țările lor, relatează AFP.
"Închipuiți-vă: Emmanuel Macron devine președinte al Franței și Martin Schulz cancelar (al Germaniei); câte lucruri vom putea schimba în Europa!", a declarat Sigmar Gabriel. Perspectiva unui binom Macron-Schulz, lansată de vicecancelarul german și șef al diplomației, a fost aplaudată timp de 20 de secunde de militanții social-democrați reuniți într-o sală din estul Berlinului pentru acest congres extraordinar.
Adăuga comentariu