Cutremure stiri: 502

O mașină urmărită de poliție s-a răsturnat la Ialoveni

17 mai. 2017,, 18:20   Societate
3836 0

Un tînăr de 20 de ani a ajuns la spital, iar alți doi bărbați, de 33 și respectiv 40 de ani sînt cercetați de poliție, după ce automobilul de model „Volvo” în care se aflau, nu a stopat la cerințele inspectorilor.

În consecință, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat într-un cîmp din apropierea satului Misovca, r. Ialoveni.

Aventura celor trei bărbați a început dis-de-dimineață în municipiul Chișinău, atunci cînd colaboratorii de poliție au încercat să stopeze mașina cu care se deplasau aceștia. Șoferul, ignorînd atenționările echipajului de patrulare, și-a continuat drumul spre traseul Chișinău - Anenii Noi, în timp ce era urmărit de poliție. Atunci cînd a ajuns în satul Misovca, r. Ialoveni, la o vale mare, șoferul a pierdut controlul volanului în consecință aceasta s-a răsturnat.

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, Silvia Vetcu, la volanului automobilului se presupune că era bărbatul în vîrstă de 33 de ani, însă circumstanțele urmează a fi stabilite pentru a afla cu certitudine cine conducea automobilul în momentul dat.

După ce au trecut alcooltestul, s-a stabilit că doi dintre acești bărbați erau în stare de ebrietate, iar tînărul de 20 de ani a fost transportat la spital cu leziuni medii.

Cazul urmează a fi cercetat de poliție pentru a stabili în baza cărui articol se va deschide dosar și ce pedeapsă riscă bărbații implicați în accident.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав