Surse din cadrul Centrului au relatat că înmînarea distincţiilor va avea loc în Biserica „Sfîntul Gheorghe” din capitală.
"Vrem să le oferim soţilor medalii comemorative pentru răbdarea şi înţelepciunea lor. Aceste cupluri sînt un exemplu pentru noi şi pentru tînăra generaţie. După partea festivă, oaspeţii şi locuitorii Chişinăului pot participa la un program de sărbătoare", a spus reprezentantul Centrului, Natalia Smirnova.
În Parcul Dendrariu vor avea lor activităţi distractive pentru copii şi adulţi. Oaspeţii vor putea participa la întreceri culinare şi la concursuri de familie. Meşterii populari vor desfăşura ateliere de lucru. Copiii se vor distra cu animatori, care au pregătit concursuri tematice, un spectacol de baloane de săpun şi de pictură pe faţă.
Cei care vor participa la activităţi vor mai putea juca badminton, volei, fotbal şi vor primi fotografii instantanee.
Intrarea la eveniment va fi liberă.
Ziua Familiei, Dragostei și Fidelităţii este o sărbătoare marcată în Rusia începînd cu anul 2008. Această sărbătoare a fost instituită în cinstea Sfinţilor Petru şi Fevronia, ocrotitori ortodocşi ai familiei, care şi-au păstrat dragostea conjugală şi fidelitatea, deşi au trecut prin multe încercări.
Adăuga comentariu