Situaţia a provocat furia pasagerilor ale căror curse au înregistrat întîrzieri. Potrivit sursei citate, sistemele de check-in au căzut simultan în cel puţin nouă aeroporturi.
Printre acestea se numără Charles de Gaulle din Paris, Schipol din Amsterdam, Gatwick din Londra, aeroportul din Zürich, cel din Palma de Mallorca, Reagan National Airport din Washington, Tambo International Airport din Johannesburg, Changi din Singapore şi Aeroportul Internaţional Baltimore-Washington.
Imediat, pasagerii care doreau să se îmbarce au postat mesaje pe reţelele de socializare prin care şi-au exprimat nemulţumirea. O purtătoare de cuvînt a companiei Lufthansa, Neda Jaafari, a declarat pentru HuffPost că un sistem folosit de mai multe linii aeriene, numit Amadeus, a căzut pentru scurt timp. Ea a adăugat că situaţia a fost rezolvată şi că, cel puţin la nivelul operaţiunilor companiei sale, nu s-a înregistrat un impact major.
La rîndul său, purtătorul de cuvînt al Southwest Airlines, Chris Mainz, a confirmat cele spuse de reprezentanta companiei aeriene germane citate. „Amadeus confirmă că în timpul dimineţii ne-am confruntat cu o problemă de reţea care a cauzat o perturbare la nivelul unora dintre sistemele noastre. Ca urmare, clienţii s-au confruntat cu o perturbare a anumitor servicii“, a afirmat un purtător de cuvânt, adăugînd că echipele tehnice au luat imediat măsuri pentru a remedia situaţia cât mai curând posibil, relatează internationalairportreview.com.
„Acţiunile sunt în desfăşurare, iar serviciile se reiau treptat“, a adăugat acesta, precizând că Amadaeus regretă neplăcerile create călătorilor.
Adăuga comentariu