În plus, Comitetul executiv al BNM a micșorat ratele de dobîndă la creditele overnight cu 0,5 puncte procentuale, de la 10,5% la 10,0% anual și depozitele overnight – cu 0,5 puncte procentuale, de la 4,5% la 4,0% anual, relatează NOI.md.
Totodată, BNM a menținut norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă la nivelul actual de 40% din baza de calcul, iar norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în valută liber convertibilă – la nivelul actual de 14% din baza de calcul.
Într-un comunicat al BNM se arată că decizia a fost luată în baza ultimelor analize macroeconomice și asumări aferente noii runde de prognoză a inflației pe termen mediu. Astfel, se atestă atenuarea presiunilor inflaționiste pe termen mediu, cauzate în principal de temperarea activității economice.
Următoarea ședință a Comitetului executiv al BNM cu privire la politica monetară va avea loc la 29 noiembrie 2017.
De menționat că luna trecută BNM a menținut rata de bază la nivelul de 7,5% pe an, iar cu o lună mai devreme a redus-o cu 0,5 puncte procentuale (de la 8% la 7,5% anual).
Adăuga comentariu