Acest lucru a fost discutat în cadrul unei întrevederi a reprezentanților Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică cu echipa Băncii Mondiale, relatează NOI.md.
Potrivit comunicatului ANRE, în cadrul dialogului părțile au abordat un șir de chestiuni, inclusiv proiectele investiționale în sectoarele reglementate de ANRE, perfecționarea legislației secundare, măsurile adoptate de organele naționale pentru soluționarea problemelor în sectorul energetic, asistență tehnică necesară.
Părțile au discutat progresul înregistrat în realizarea Planului de Acțiuni pentru Reformarea Sectorului Termoenergetic. Astfel, s-a menționat că investițiile efectuate în sector trebuie să contribuie la eficientizarea activității întreprinderilor pentru asigurarea consumatorilor finali cu servicii fiabile și de calitate.
O atenție susținută a fost acordată și sectorului electroenergetic. Au fost discutate proiectele și interconexiunile asincronă Republica Moldova-România, mecanismele de finanțare a acestora și integrarea lor în noul cadru legislativ în proces de elaborare.
Reprezentanții Băncii Mondiale și-au exprimat sprijinul și intenția de a participa la elaborarea proiectelor metodologiei de calcul a tarifelor la serviciile de distribuire și a tarifelor la livrarea energiei electrice.
În finalul întrevederii reprezentanții Băncii Mondiale au declarat că pe viitor mizează pe un dialog bilateral deschis. Conducerea ANRE a adus asigurări că specialiștii Agenției se ghidează de prevederile legislației în vigoare, iar pentru dezvoltarea sectoarelor reglementate vor fi aplicate cele mai bune practici internaționale în acest domeniu.
Adăuga comentariu