Solicitat de reporterul Deschide.MD, șeful Inspectoratului Principal de Stat pentru Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industriale Periculoase, Ivan Gușilic, a declarat verificările au început marți, 28 noiembrie, ca urmare a solicitării prim-ministrului Filip din săptămîna trecută. Au fost depistate neajunsuri nesemnificative.
„La momentul dat, a fost efectuată verificarea la patru mine; mergem mai departe. Sunt anumite neajunsuri, dar ordinare. Încălcări grave nu au fost depistate și minele activează mai departe. Nu pot să divulg numele agenților economici, pentru că prin lege acest lucru este interzis. Dar pot să vă spun că încălcările sînt de ordin organizatoric, nu tehnic, ceea ce ne bucură”, a precizat el.
Amintim că luni, 20 noiembrie, o echipă din trei bărbați a plecat la muncă în cariera de piatră Paşcani. Spre seară, observînd lipsa acestora, familiile au dat alarma. La ora 19:50 au fost alertați salvatorii. Ca urmare, au fost depistate două persoane decedate. Ce de-a treia - găsită în viață - a murit în drum spre spital.
Drept urmare, Pavel Filip a dispus activarea celulei de criză. Premierul a dispus ca instituțiile responsabile să ia legătura cu familiile victimelor și să le sprijine cu tot de ce au nevoie.
Mina surpată luni, 20 noiembrie, din satul Pașcani aparține Cooperativei de producție „Orizont-Extragere”. Aceasta este înregistrată în anul 1992 în localitatea Cricova, Municipiul Chișinău.
Adăuga comentariu