Potrivit lui Dodon, vicepreședintele Adunării Populare a Găgăuziei, Alexandru Suhodolschi, a informat că vineri, 8 decembrie, toți membrii forului legislativ au adoptat în unanimitate o rezoluție a Adunării Populare prin care condamnă adoptarea de către Parlament a legii cu privire la combaterea propagandei rusești pe teritoriul Republicii Moldova.
Deputații organului legislativ al Găgăuziei au înaintat un apel președintelui Republicii Moldova cu solicitarea de a nu semna și promulga legea respectivă.
Preşedintele ţării a reiterat că nu va semna legea cu pricina, argumentînd că prin adoptarea acestei legi coaliţia parlamentară s-a indus în impas.
„Așa cum am afirmat în repetate rînduri, nu voi semna în niciun caz această lege. Sînt sigur că, după Găgăuzia, asemenea declarații vor fi făcute de autoritățile locale din alte regiuni ale Moldovei. Coaliția parlamentară, condusă de PDM, prin adoptarea acestei legi absurde, s-a indus în impas. Ei nu au nici puterea, nici capacitatea de a impune respectiva interdicție, care este una lipsită de sens, întregului popor al Moldovei", a declarat Igor Dodon în cadrul întrevederii de azi.
Adăuga comentariu