X 
Cutremure stiri: 502

Crește alarmant numărul bolnavilor cardiovasculari în țară

29 sep. 2013,, 10:00   Societate
3634 0
Foto: bzi.ro
În ultimii ani, în Republica Moldova, a crescut numărul persoanelor, care suferă de boli cardiovasculare. Iar această tendință se observă atît la maturi, cît și la copii. Aurel Bătrînac, Șeful Departamentului Cardiochirurgie a Spitalului Clinic Republican, solicitat de NOI.md, a spus că, anual sunt efectuate circa 700 de operații pe cord. „În cadrul Spitalului Republican, există două secții: chirurgia malformațiilor cardiace congenitale și chirurgia cardiacă a viciilor dobîndite. Anual, sunt efectuate aproape 700 de operații pe cord. Iar avînd în vedere și pacienții aflați în perioada postopertorie, atunci sunt deserviți anual circa 2500 de bolnavi», a spus Aurel Bătrînac, doctor în științe medicale.

În ceea ce privește dotarea celor două Secții ale Spitalului Republican cu utilaj medical, acestea sunt doar parțial echipate cu aparatele necesare. „Trebuie să recunoaștem că o parte din tehnica medicală este depășită. De aceea sunt depuse efortuir considerabile pentru a face față numărului mare de intervenții. Deocamdată, am reușit să îndeplinim tot în volum deplin», a mai adăugat șeful Departamentului.

În curînd, în cadrul Spitalului Republican, va fi deschisă o nouă Secție de Operații, în care se vor efctua inclusiv intervenții pe cord. Această urmează să fie funcțională în maxim un an.

Menționăm că pe 29 septembrie, în întreaga lume, este marcată Ziua Inimii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав