|
Foto: interakt.md |
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, a ținut să-i felicite pe reprezentanții coaliției de guvernare pentru felul în care au organizat
manifestația proeuropeană în Piața Marii Adunări Naționale. Potrivit fostului premier, mitingul a contribuit la captarea energiei proeuropene a cetățenilor Republicii Moldova, transmite NOI.md.
“Să-i felicităm pe cei din coaliția de guvernare pentru buna organizare a mitingului de duminică. Au reușit eficient să capteze energia proeuropeană a moldovenilor, care, istoric vorbind, au manifestat masiv nu pentru pîine, ci pentru limbă, istorie, demnitate!”, a remarcat Sturza.
Ex-premierul a recunoscut că mitingul a ridicat stacheta așteptărilor forte sus, subliniind că nu trebuie ratată șansa Moldovei. Sturza a conchis: “Sper ca a văzut și "clounul" Rogozin (Dmitri Rogozin, vicepremierul Federației Ruse - n.r.), cel mai eficient agent al integrării europene a Moldovei”.
Menționăm că pe data de 3 noiembrie, potrivit unor date, în PMAN au fost prezente circa 100 de mii de persoane. În același timp, opoziția parlamentară a declarat că cetățenii au fost impuși să vină la miting, iar în acest sens chiar a fost întocmită o listă a persoanelor prezente.
Adăuga comentariu