Cutremure stiri: 506

Guvernul transnistrean va obţine împuterniciri speciale pentru „a opune rezistenţă factorilor din exterior”

12 dec. 2013,, 13:01   Societate
2565 0
Foto: vesti.md
Guvernul Transnistriei va obţine împuterniciri speciale în vederea sporirii „rezistenţei macroeconomice şi social-economice a RMN”. Astfel prevede un proiect de lege adoptat miercuri de Sovietul Suprem (CS) de la Tiraspol, în prima lectură.

Agenţia „Infotag” transmite, cu referire la site-ul legislativului tiraspolean, că viceministrul dezvoltării economice din regiune, Alevtina Slincenko, a prezentat un raport privind „situaţia economică din republică şi căile de îmbunătăţire a acesteia”.

Recent executivul declarase, pentru a sprijini prognoza de dezvoltare social-economică, că „există o dinamică pozitivă şi perspective mai mult decît promiţătoare, pe cînd raportul de acum a prezentat o imagine total diferită”.

„Potrivit analizei indicatorilor din anul curent, ritmul de sporire a valorii reale a produsului intern brut s-a redus pînă la 0,6% faţă de 6,1% în anul precedent. Pe fundalul conjuncturii economice externe slabe, al deficitului de mijloace circulante şi al nepregătirii pentru modificările din politica tarifară a statului (preţurile la gaze au crescut cu 68%), indicatorii unei serii de întreprinderi principale au înregistrat o diminuare considerabilă a volumelor de producţie industrială. În ansamblu pe republică, producţia de mărfuri (fără agenţii antreprenoriatului mic) a fost cu 16,4% sub nivelul anului trecut. Rezervele interne ale statului pentru activizarea economiei au secat: mărirea poverii fiscale este la limita posibilităţilor întreprinderilor plătitoare – 30,3% din PIB”, a constatat viceministrul.

Slincenko a spus că se prognozează o încetinire a creşterii economiei mondiale, iar „parafarea Acordului de liber schimb RM-UE, de asemenea, va avea impact negativ asupra situaţiei întreprinderilor transnistrene".

Impactul negativ al factorilor din exterior poate fi diminuat doar prin acordarea unor împuterniciri speciale guvernului, este convins liderul autoproclamatei RMN, Evgheni Şevciuk, autorul iniţiativei prezentate în regim de necesitate legislativă.

Şevciuk propune, în special, să i se acorde guvernului împuterniciri „de a încheia acorduri individuale cu întreprinderile pe termene de pînă la trei ani pentru a face posibilă instituirea în mod particular a cotei impozitelor, ale taxelor şi ale altor plăţi obligatorii, revizuirea termenelor de achitare a acestora, reducerea nivelurilor limită ale preţurilor la mărfurile care se produc în regim de monopoluri naturale”.

De asemenea, executivul ar putea înfiinţa zone economice libere "în raioanele depresive", administrîndu-le ulterior.

În plus, guvernul ar putea fi autorizat să instituie „administrarea organizaţiilor din exterior”. Slincenko a invocat exemplul cu uzina de pompe din Rîbniţa, pe care „proprietarul de peste hotare al acesteia o duce insistent la faliment”.

Dezbaterile pe marginea proiectului de lege au fost aprinse şi au provocat numeroase întrebări. Deputaţii l-au adoptat în ansamblu, dar au cerut pentru lectura a doua „formulări clare, care să descrie mecanismul şi instrumentele de realizare”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав