X 
Cutremure stiri: 506

Decizie finală: din 1 ianuarie 2014 piața UE va fi deschisă pentru vinurile din Moldova

17 dec. 2013,, 11:13   Societate
4282 1
Foto: noi.md
Producătorii autohtoni de vin își vor putea exporta produsele pe piața Uniunii Europene începînd cu 1 ianuarie 2014. O decizie în acest sens a fost luată de Consiliul Uniunii Europene.

Instituția a aprobat propunerea făcută de comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, de aplicare a taxei vamale zero pentru importul de vinuri din Republica Moldova. Reglementarea urmează să fie publicată în Jurnalul Oficial al UE pînă la finele acestui an, pentru a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2014.

„Mă bucur că propunerea Comisiei Europene de a acorda acces neîngrădit pe piaţa UE pentru vinurile din Republica Moldova va deveni realitate de la 1 ianuarie 2014. Rapiditatea cu care a fost adoptată, votul unanim de azi din Consiliul de Miniştri, dar şi larga susţinere de care s-a bucurat în Parlamentul European, arată că dincolo de semnale politice Uniunea Europeană este solidară cu partenerii ei prin măsuri cu impact economic concret”, a declarat luni Dacian Cioloş într-un comunicat de presă.

Menționăm că pe 10 decembrie Parlamentul European a votat propunerea Comisiei Europene privind liberalizarea importului de vinuri moldoveneşti. Decizia a fost aprobată cu 503 voturi pro, 14 împotrivă şi 17 abţineri.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав