|
Foto : flux.md |
Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) va desemna cei mai buni oameni de ştiinţă ai anului 2013 şi lucrările acestora. Un concurs corespunzător deja a fost anunţat, cererile de participare pot fi depuse pînă pe 30 ianuarie inclusiv.
Potrivit Serviciului de presă al AŞM, în total sînt prevăzute 15 premii în cinci categorii.
Deţinătorul premiului „Omul de ştiinţă al anului” va primi un premiu de 50 de mii de lei, „Cel mai bun tînăr om de ştiinţă al anului” – 20 de mii de lei.
Pentru cele mai importante realizări ştiinţifice sînt prevăzute şase premii de cîte 20 de mii de lei, tot atît pentru cei tineri – dar cîte 10 mii de lei. Premiile sînt prevăzute pentru lucrări în astfel de domenii ca ştiinţe naturale şi exacte, inginerie şi tehnologie, medicină, agricultura, societatea şi economia, precum şi cultura şi arte.
De asemenea, va fi desemnat deţinătorul premiului „Grigore Vieru”, în domeniul literaturii, în valoare de 30 de mii de lei.
Sursele financiare vor fi alocate din Fondul de rezervă al AŞM. Decernarea premiilor va avea loc pe 27 martie la Chişinău.
Adăuga comentariu