X 
Cutremure stiri: 506

Expert despre un eventual conflict în interiorul PCRM

6 feb. 2014,, 12:28   Politică
6341 3
Foto: tribuna.md
Reprezentanții Partidului Comuniștilor au început să fie mai prudenți în declarații în ultimul timp, în încercarea de a păstra intactă imaginea partidului. Așa a comentat analistul politic Nicolae Negru declarația făcută de către deputatul comunist Grigore Petrenco, care a anunțat recent că susține liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană și, în același timp, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală.

Potrivit spuselor analistului, prin declarațiile pe care la fac, comuniștii încearcă să inducă în eroare opinia publică atît de la noi, cît și cea din afara țării, pentru a nu-și crea o imagine radicalistă. Editorialistul opinează totuși că declarația făcută de Petrenco nu a fost o gafă, dar ține mai degrabă de strategia partidului.

„Stratagema electorală a comuniștilor este încă în proces de formare. Pe de o parte, PCRM vrea să cîștige simpatia Moscovei, pe de alta – comuniștii își dau seama că schimbul radical al curentului de la integrarea europeană nu face bine imaginii partidului. PCRM are o istorie de viraje politice, începînd cu felul în care au venit ei la putere. Au făcut și alte promisiuni de care nu s-au ținut. Acest context îi determină să fie mai prudenți în declarații”, a opinat analistul.

În contextul în care deputatul Mark Tkaciuk a declarat recent că PCRM a renunțat definitiv la retorica proeuropeană și a decis să promoveze în cadrul alegerilor parlamentare integrarea euroasiatică, analistul nu exclude anumite divergențe de opinii în interiorul partidului, pe marginea acestui subiect.

„Sînt posibile anumite divergențe de opinii privind strategia electorală. Este și o diferență de comportament între Petrenco și Tkaciuk. Petrenco călătorește mai mult, el a devenit mai moderat și mai temperat, pentru că știe că trebuie mai apoi să dea ochii cu oficialii europeni”, a subliniat Negru.

Menționăm că deputatul comunist Grigore Petrenco a declarat la postul public de televiziune că PCRM nu va întreprinde acțiuni pentru a stopa procesul de liberalizare a regimului de vize cu UE, precizînd că regimul fără vize este într-adevăr un beneficiu pentru cetățenii moldoveni.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав