Cutremure stiri: 506

Între Guvern şi FMI nu există divergenţe - ministrul economiei Valeriu Lazăr

11 feb. 2014,, 16:25   Societate
2204 0
Foto: noi.md
Vicepremierul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, consideră că "între guvern şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu există divergenţe".

Potrivit agenţiei "INFOTAG", marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, comentînd rezultatele negocierilor cu Misiunea FMI, care şi-a încheiat vizita în Republica Moldova la finele lunii ianuarie, principalul negociator al Moldovei a spus că "guvernul nu necesită resursele FMI, dar necesită expertiza şi consultările specialiştilor fondului".

"Se ştie că FMI acordă surse, în general, pentru suplimentarea rezervei valutare a ţării. La moment rezervele valutare ale Republicii Moldova au atins maxime record, acestea acoperă sursele necesare pentru import pe parcursul a cel puţin cinci luni, iar minimul necesar este acoperirea a două-trei luni. Nu avem un program cu FMI, dar, de asemenea, ne consultăm cu fondul, activăm astfel ca şi cum programul există", a menţionat Lazăr. Diplomatul a subliniat că una din cauzele absenţei programului este faptul că guvernul mai are de activat 10 luni - pînă la sfîrşitul anului.

"Este complicat să contăm pe un nou program în aceste circumstanţe. Altă situaţie ar fi după alegeri, cînd vom avea înainte un mandat de patru ani. Dacă vom reuşi să cîştigăm alegerile şi să păstrăm mandatul de guvernare a ţării, atunci vom semna un program nou. Apropo, în acest caz vom putea corecta şi prognoza creşterii economice - majorarea acesteia de la 4-5% anual la 7-8%", a menţionat vicepremierul.

Răspunzînd la întrebările jurnaliştilor, acesta a recunoscut că există divergenţe cu FMI în privinţa cotei TVA de 8% în agricultură.

"În privinţa acestui aspect există păreri diferite. Recunosc că pledez pentru păstrarea cotei de 8%. Această ramură necesită surse. Iar noi, cu regret, nu am elaborat un mecanism eficient pentru revenirea acestui impozit la cota de 20%. Un exemplu elocvent este anul trecut, de aceea am şi revenit în 2014 la cota de 8%", a spus Lazăr.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав