Deputatul comunist Grigore Petrenco a cerut organizarea unor audieri în Parlament pe marginea dosarului penal intentat pe numele său. Petrenco a cerut ca procurorul general, Corneliu Gurin, să dea explicații pe marginea acestui dosar, pe care deputatul îl califică drept o comandă politică.
Deputatul a precizat că prin intentarea acestui dosar au fost încălcate prevederile Constituției, a Legii cu privire la statului deputatului și a Regulamentului Parlamentului, întrucît urmărirea penală în cazul unui parlamentar poate începe după ridicarea imunității parlamentare.
„Recent am fost citat la Procuratura Generală. Am primit citația să vin astăzi la ora 10.00 să depun mărturii în calitate de bănuit la un dosar penal. Consider că a avut loc un caz ieșit din comun. Fără ridicarea imunității parlamentare a fost deschis dosar penal pe numele unui deputat. Consider că este o comandă politică. Solicit să fie prezent la ședință procurorul general, să dea explicații”, a menționat Petrenco.
Solicitarea deputatului de a organiza audieri în acest caz nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Mare mizerie mai este acest petrenko, de altfel ca si toti comunistii. Toti au probleme cu nedeclararea veniturilor. Voronin cica e sarac, cere paza de la stat, insa tine masini de milioane de dolari in grajdurile personale. Asta naiba sa-l stie de unde mai ia bani..da precis sunt bani murdari.
da tu cum crezi de unde el poate sa aiba venituri murdare? daca dinsul si-a permis multi ani sa aiba un liceu privat fara licenta si care nu platea impozit statului. iti inchipui citi bani stringea el de la elevii care studiau acolo...nici nu vreau sa-mi inchipui ce educatie era acolo...rusine, Grisha!
Ma intrebam, cind se va gasi un comunist care sa aiba barbatia de -si asuma ilegalitatile ce le comite, care fabricare de dosare, daca sunt dovezi elocventre ale infractiunii. Comunistii sunt toti la fel se pare.
Sinceritatea comunistilor va consta in aceea, ca sa recunoasca ca sunt mincinosi. Sunt manipulatori care nu fac decit sa duca campanii de dezinformare nepasindu-le de interesurile nationale, de viitorul statului.
Petrenco, tu singuri este o comanda politica! "Comanda lui Voronin" cu care el schimba canalele si pe care o foloseste cind cind vrea sa faca unele declaratii. Din gura acestui individ ies numai prostii si nu cred ca e cel mai sanatos la minte. Ar trebui mai bine sa se calmeze si sa traga o fuga pina la CNI.
La toti Voroninii,Petrencii,Tkaciucii trebuie de scos mintea din cap si de spalat oleaca. E plina de mucegai,domnilor. Lasati-va de aberatii si show-uri si apucati-va de lucru daca vreti sa va reprezentati macar cumva. Daca nu atunci plecatio cu totul,fara prea multe intrebari!
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu