X 
Cutremure stiri: 502

Baba Vanga: în Estul Europei LUCRURILE NU VOR MERGE bine pînă nu se restaurează lăcașurile creștine distruse

11 mai. 2014,, 01:01   Societate
13177 0
Фото: jurnalul.ro
Baba Vanga (1911-1996), celebra prezicătoare din Bulgaria, ar fi afirmat la un moment dat că, în țările din fostul bloc comunist, lucrurile nu vor merge din nou bine pînă cînd nu vor fi restaurate (și, după caz, reconstruite) cele mai importante situri religioase creștine distruse.

Pentru Romînia, se presupune că predicția se referă la bisericile dărîmate de Ceaușescu, între care cel mai important sit este cel al Mănăstirii Văcărești, rasă complet de pe fața pămîntului.

În ce privește Bulgaria, ea lega atingerea bunăstării de către vecinii noștri de restaurarea a trei monumente importante: Biserica Boyana (din Sofia), Biserica celor 40 de Sfinți Martiri (din Veliko Tîrnovo) și Marea Catedrală din Pliska. În acest moment, spune profesorul bulgar Bozhidar Dimitrov (care susține că Baba Vanga i-ar fi indicat personal cele trei obiective), Biserica Boyana și Biserica celor 40 de Sfinți Martiri s-au restaurat deja, numai Catedrala din Pliska nefiind refăcută. Pliska este prima capitală a Bulgariei.

Catedrala a fost ridicată în anul 865 și, multă vreme, a fost cea mai mare biserică din spațiul ortodox, în afară de Sfînta Sofia de la Constantinopol.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав