|
Foto : noi.md |
Sindicatele, în urma negocierilor cu Guvernul, au reușit să obţină alocarea din bugetul de stat a circa 450 de milioane de lei pentru majorarea salariilor personalului pedagogic, potrivit
kp.md.
„Aceste rezultate au fost obținute în cadrul negocierilor cu Guvernul. De la 1 septembrie 2014, salariul lucrătorilor din domeniul educaţiei va fi majorat cu 20%. Diriginţilor de clase li se va acorda, de asemenea, un adaos de 20%, iar salariul lucrătorilor de la grădinițele de copii va fi mai mare cu 32%. Noi însă continuăm negocierile, pentru ca la adaosul de 20% stabilit să mai fie alocate încă 5%, iar în cazul în care nu se va ajunge la nici un acord, vom fi nevoiţi să ieşim din nou la proteste", a menţionat președintele Consiliului General al Sindicatului Educației și Științei, Dumitru Ivanov.
El a mai subliniat că în luna august cadrele didactice vor primi premii băneşti.
Vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Mihail Hîncu, susţine că pînă la toamnă, în bugetul de stat pot fi găsiţi bani pentru a majora salariile cadrelor didactice cu 25%.
"Banii pot fi obținuţi în rezultatul luptei cu economia tenebroasă. Iar în anul 2015 vom continua negocierile pentru mărirea salariului profesorilor sau pentru trecerea la un nou sistem de salarizare", a comunicat Mihail Hîncu.
Adăuga comentariu