|
Foto: noi.md |
Proiectul privind aprobarea Concepției de reformare a procuraturii a fost avizat pozitiv de membrii Guvernului. Subiectul a fost pus în discuție în cadrul ședinței de astăzi a executivului.
Ministrul Justiției, Oleg Efrim, a ținut să precizeze că instituția pe care o reprezintă nu are obiecții asupra proiectului propus de deputați, dar a formulat unele propuneri.
„Noi susținem proiectul de reformare, propunerile noastre sînt în mare parte de ordin redacțional sau țin de tehnica legislativă”, a menționat Efrim.
Amintim că proiectul de hotărîre cu privire la aprobarea Concepției de reformare a procuraturii nu a fost adoptat încă în Parlament, din cauza unor
neînțelegeri existente între deputați. Scopul proiectului este de a garanta independența procurorilor și a consolida încrederea societății în actul justiției. Reforma prevede proceduri mai riguroase de selecție și numire în funcție a procurorilor.
Adăuga comentariu