X 
Cutremure stiri: 502

În Transnistria se constată un deficit bugetar şi se preconizează reducerea săptămînii de muncă

14 iul. 2014,, 14:05   Societate
5441 3
Foto: ava.md
Liderul autoproclamatei RMN, Evgheni Şevciuk, a convocat, în zilele de odihnă trecute, o consfătuire cu membrii guvernului transnistrean, avînd ca subiect principal situaţia economică din regiune şi metodele de minimizare a efectelor negative.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la un comunicat al Serviciului de presă al preşedintelui autoproclamatei RMN, Şevciuk a spus că în şase luni încasările de venituri "la stat" au constituit 1,142 miliarde de ruble transnistrene ($82,1 mil.), iar suma cheltuielilor efectuate a fost mai mare cu 300 de milioane de ruble ($107 mil.). Cheltuielile au depăşit veniturile în majoritatea covîrşitoare a raioanelor şi oraşelor din Transnistria, cu excepţia Tiraspolului.

Şevciuk a relevat situaţia dificilă la capitolul achitarea pensiilor. Astfel, la Bender, în bugetul oraşului, 258 de milioane de ruble ($18,9 mil.) fuseseră prevăzute pentru plata pensiilor, iar cheltuielile au însumat 512 milioane de ruble ($37 mil.). Totodată, Benderul are doar 26 de mii de persoane angajate în cîmpul muncii, faţă de 27 de mii de pensionari.

"Diferenţa este acoperită din resursele care se atrag. Această disproporţie s-a format nu ieri şi nu alaltăieri, ci s-a manifestat în anii 2003-2004. Şi astăzi simţim intensificarea acestor procese, în mare parte, din cauza factorilor din exterior", a declarat liderul tiraspolean.

El a afirmat că situaţia din Ucraina a condiţionat reducerea activităţilor unei serii de întreprinderi transnistrene, iar impactul crizei din Ucraina "este esenţial pentru economia transnistreană".

În şedinţă s-a anunţat că Guvernul a elaborat un complex de măsuri nepopulare, dar forţate, care derivă din situaţia creată şi din posibilităţile financiare curente. În condiţiile deficitului acut de fonduri, s-a propus modificarea finanţării salariilor, cu respectarea normelor din Codul muncii, inclusiv trecerea la săptămîna de lucru redusă.

Şevciuk a oferit explicaţii şi pe marginea asistenţei financiare din Rusia, din care se plăteau de obicei adaosurile lunare la pensiile beneficiarilor din regiune. Potrivit lui, fondurile respective vor sosi în Transnistria la începutul săptămînii curente.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав