|
Foto: noi.md |
Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru procurarea de către stat a fructelor pentru şcoli, grădiniţe de copii şi armată. Banii vor fi alocaţi deja luni, dacă decizia nu va fi contestată în următoarele zile. Anunțul a fost făcut în cadrul şedinţei de astăzi, 23 iulie, a cabinetului de miniştri de către premierul Iurie Leancă.
Printre alte măsuri de minimizare a pierderilor în urma embargoului impus de Rusia asupra produselor moldoveneşti, Iurie Leancă a menţionat necesitatea de a găsi o piaţă de desfacere care nu ar depinde de politicile de stat, precum şi suplinirea Fondului de subvenţionare a producătorilor. „Astăzi vom avea o întrevedere cu reprezentantul Băncii Mondiale pentru a discuta posibilitatea acordării unui sprijin. Iar mîine ne vom întîlni cu reprezentanţii băncilor comerciale privind acoperirea datoriilor istorice”a spus el.
Iurie Leancă a declarat despre necesitatea de a majora consumul de fructe şi legume pe piaţa internă. „De asemenea, trebuie purtate negocieri cu întreprinderile „Union Fenosa” şi „Moldova Gaz” în privinţa aplicării faţă de producători a unui regim mai tolerant de achitare a serviciilor”, a precizat premierul.
Iurie Leancă, de asemenea, a cerut o atitudine prietenoasă din partea autorităţilor de control, care nu trebuie să exercite presiuni asupra producătorilor moldoveni.
Potrivit lui, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare a primit o invitaţie la consultări cu experţii ruşi. „Sper că ne vor ajuta. Deja au avut loc două runde de negocieri, dar a rămas neclar ce probleme există. Dar dacă şi-au exprimat interesul, trebuie să mergem acolo şi să discutăm. Sper că argumentele noastre vor putea schimba atitudinea lor faţă de produsele moldoveneşti”, a spus Iurie Leancă.
Adăuga comentariu