|
Foto: flux.md |
Astăzi, după o pauză de patru luni, a avut loc ședința Consiliului Municipal Chișinău. Consilierii din cîteva fracțiuni și-au exprimat nemulțumirea în legătură cu faptul că ședința nu s-a convocat o perioada îndelungată de timp, iar pentru ordinea de zi au fost propuse circa 400 de proiecte de hotărîri.
„Timp de patru luni noi n-am avut nicio ședință. Ordinea de zi pentru astăzi include peste 400 de chestiuni. În consecință, multe hotărîri urmează să fie aprobate într-un pachet. Multe proiecte din ordinea de zi țin de privatizare, cumpărarea loturilor de pămînt fără desfășurarea unor licitații. Spre exemplu, o chestiune vizează construcția unui centru comercial pe teritoriul Pieței Centrale”, - a menționat consilierul municipal din PSRM Elena Hrenova.
Și consilierul-comunist Boris Golovin l-a acuzat pe primar de tergiversarea termenului de desfășurare a ședinței.
„Primarul nostru general a decis să convoace Consiliul Municipal. Poate că el își dă seama că a încălcat legea, convocîndu-l după o pauză de aproape patru luni, dar legea spune că ședințele trebuie desfășurate cel puțin o dată la trei luni. Poate că acest lucru se face în mod deliberat, pentru a nu ne permite să examinăm în mod normal ordinea de zi”, a spus el.
În sala sînt prezenți 47 de consilieri, astfel fiind asigurat cvorumul necesar.
Adăuga comentariu